Conflict diplomatic între SUA și Ungaria: americanii au pus interdicții de călătorie pentru maghiari cu functii guvernamentale
“Există persoane, mai precis persoane publice, membri ai guvernului, pe care SUA nu le consideră potrivite pentru a intra pe teritoriul Statelor Unite ale Americii”, a declarat André Goodfriend, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Budapesta, pentru Jurnalul postului national de televiziune din Ungaria M1, fără a preciza dacă interdicția privește doar deplasările private sau și cele oficiale ale membrilor guvernului.
Însărcinatul cu afaceri al SUA a admis, vineri, fără să precizeze numele persoanelor, că SUA au introdus interdicții de călătorie pentru un număr de până la 10 funcționari guvernamentali, oameni de afaceri apropiați guvernului FIDESZ și membri ai guvernului, pentru atingerea adusă intereselor americane, corupție sau afaceri asociate fenomenului.
Potrivit portalului index.hu, pe lista neagră a americanilor s-ar afla directorul, directorul adjunct și funcționari ai Agenției Naționale de Taxe și Impozite, un consilier al premierului Ungariei, dar și directori de fundație apropiați FIDESZ.
Luni, 20 octombrie se va întruni de urgență Comisia de Securitate Natională a Parlamentului Ungariei pentru a dezbate acest grav incident diplomatic.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




