Condiții pentru cei care merg cu trenul! Toată lumea este obligată să respecte măsurile

Condiții pentru cei care merg cu trenul! Toată lumea este obligată să respecte măsurile
Publicat de Corina Chiriac la 11 mai 2020, 09:44
Din cuprinsul articolului

Ministerul Transporturilor se pregătește pentru reluarea călătoriilor cu trenul deși la ora actuală există discuții cu privire la numărul limitat de oameni care vor avea voie să călătorească cu trenul după ridicarea restricțiilor.

„În acest moment luăm în calcul să asigurăm aceste echipament pentru tot personalul nostru. Și nu este un efort mic, credeți-mă.

Noi am spus foarte clar: nu aveți echipament de protecție nu urcați în tren. Nu exclud ca această măsură să fie obligatorie în condițiile în care nu porți echipament de protecție să nu poți să urci în tren chiar dacă ai bilet.

Dar toate acestea lucruri vor trebui să fie cunoscute înainte, de aceea noi le-am postat în transparență de câteva zile. Mâine poimâine le dezbatem în continuare și toți cei care vor călători începând cu 15 mai vor ști exact la ce să se aștepte pe fiecare mod de transport în parte”, a spus Lucian Bode la Digi 24.

Cum ar putea fi controlate biletele

„Noi vrem să menținem regulile de ocupare a locurilor în vagoane pe principiul un loc liber un loc ocupat. De asemenea, introducerea obligativității purtării măștii de protecție la bordul trenurilorCFR Călători.

Rămâne suspendată posibilitatea de achiziționare de legitimații de călători fără loc rezervat.

Se menține regula ca șeful de tren sau conductorul doar să vizualizeze biletul de călătorie, fără să îl atingă. Încercăm să vedem dacă reușim să facem acest lucru, să marcăm cu un semn vizibil locurile permise pentru transportul de pasageri.

Este interzisă introducerea vagoanelor de tip restaurant”, a spus Bode.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.