Un număr de 66 de companii îşi deschid vara aceasta porţile pentru studenţii interesaţi de stagii de practică. Înscrierile se încheie la finalul acestei luni.

Gestul companiilor nu este unul de caritate, speranţa lor fiind ca măcar o parte dintre interni să devină, începånd din toamnă, angajaţi. De altfel, pentru a lua parte la proiectul Start Internship, firmele au trebuit să îndeplinească o serie de criterii. În primă fază, fiecare a plătit o taxă, cuprinsă între 800 şi 5.000 de euro (sumele au constituit un fond, administrat de Junior Achievement Romånia, pentru finanţarea activităţilor de promovare a proiectului). Apoi, numărul minim de studenţi „adoptaţi“ este cinci, „dar sunt şi unele companii care oferă 20 de locuri, printre care Unilever, Altex sau ING“, spune Oana Cojocaru, account executive al agenţiei de PR BDR Associates şi responsabilă cu comunicarea pentru acest proiect.

De asemenea, toţi stagiarii trebuie plătiţi. „Nu tuturor le-a convenit acest lucru, spune ea, dar nu am vrut deloc să cedăm, pentru că avantajele nu sunt doar de partea studenţilor, ci mai ales a companiilor“. Angajatorul va pune la dispoziţia fiecărui tånăr cåte un mentor „şi va avea grijă să îl implice în proiecte specifice, nu să numere foi sau să facă muncă de secretariat“, afirmă Oana Cojocaru.

„Acest program este una dintre nu foarte numeroasele iniţiative care încearcă apropierea dintre învăţămåntul universitar şi mediul economic romånesc şi corectarea dezechilibrelor existente în acest moment pe piaţa muncii“, explică participarea la Start Internship Andreea Mihai, directorul de marketing al Carrefour Romånia. Pånă acum, lanţul de hipermarketuri a mai oferit astfel de internshipuri, însă doar izolat. „Avem colaborări cu diverse instituţii de învăţămånt superior din ţară, care presupun, printre altele, desfăşurarea stagiilor de practică“, spune Andreea Mihai.

Pentru alte companii, însă, cum este, de exemplu, Coca-Cola HBC, această iniţiativă reprezintă o premieră. Firma de îmbuteliere s-a dovedit, de altfel, una dintre cele mai dorite de către studenţi. Pånă acum, peste o mie din totalul de 5.000 de tineri care şi-au depus CV-urile în cadrul Start Internship, au optat pentru producătorul de băuturi răcoritoare. „Avem disponibile stagii într-unul dintre următoarele departamente: resurse umane, marketing, financiar, comercial şi operaţiuni în Bucureşti, Ploieşti, Timişoara şi Vatra Dornei“, spune Simona Popovici, HR country manager al companiei. Deşi anul acesta programul se va desfăşura numai în Capitală, companiile de aici, care au şi reprezentanţe în provincie, spun că vor oferi locuri şi în afara Bucureştiului, iar constructorul autostrăzii Transilvania, Bechtel, are locuri disponibile numai la Cluj.

Cerinţe: limbi străine şi fler

Cum, doar pånă în momentul de faţă, concurenţa este de şapte studenţi/loc, criteriile de selecţie pot fi, de la companie la companie, destul de dure. În cazul Microsoft, de exemplu, Alexandra Covaci, specialist recrutare la Centrul Global de Suport Tehnic, spune că se caută „tineri cu potenţial şi pasiune pentru ceea ce înseamnă domeniul IT, vorbitori la un nivel fluent de limba germană sau franceză, aceasta deoarece o parte din programul de internship se va desfăşura în una dintre cele două limbi străine“. Nu peste tot este necesară, totuşi, îndeplinirea unor condiţii stricte. La IBM Romånia, de exemplu, criteriul determinant este motivaţia studenţilor, după cum spune Sofia Zainea, directorul de comunicare al companiei, iar la Oriflame, care a încheiat deja procesul de recrutare pentru cele cinci locuri de internship disponibile, „alegerea participanţilor s-a făcut în funcţie de cerinţele specifice precizate în fişa postului, referitoare la studii, pregătire profesională (cunoştinţe de limba engleză şi de operare PC) şi aptitudini personale“, afirmă Gabriela Sasu, Chief Accountant Oriflame.

La ce se pot aştepta viitorii stagiari? „Vor beneficia de traininguri de specialitate şi de ocazia de a lucra la cazuri concrete, sub îndrumarea inginerilor“, promite Alexandra Covaci. De asemenea, spune ea, studenţii „vor avea şansa de a susţine examenul Microsoft Certified Professional, pentru care se vor pregăti de-a lungul programului şi pentru care noi le oferim un voucher“. Este important de ştiut, atrage atenţia Simona Popovici, reprezentanta Coca-Cola HBC, că „acest proiect nu îşi propune să fie un impediment în faţa educaţiei formale din universităţi, ci o formă complementară“. De altfel, la scurt timp de la demararea iniţiativei, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă care stabileşte că internshipul poate fi echivalat cu practica obligatorie şi cu creditele academice.

108-14451-38_andreeamihai_24_rp.jpg«Acest program este una dintre puţinele iniţiative care încearcă apropierea dintre învăţămåntul universitar şi mediul economic.»
Andreea Mihai, director marketing Carrefour

150 de euro este salariul oferit de majoritatea companiilor participante la program. Unele dintre ele promit, totuşi, sume de două ori mai mari

700 de locuri de stagiu sunt disponibile în programul Start Internship Romånia. Principala motivaţie a companiilor este că o bună parte dintre stagiari vor îngroşa mai tårziu råndurile angajaţilor lor

Un stagiar din sase, recrutat

OPORTUNITATE Un studiu realizat în SUA în 2006 arăta că 64% din participanţi au primit, la finalul perioadei de internship, o ofertă de angajare. Companiile cele mai interesate de organizarea de stagii sunt cele din domeniul financiar-bancar (31%), consultanţă (16%) şi IT (12%).

DIVERS În Statele Unite există două tipuri de internshipuri. Astfel, studenţii din anii doi şi trei pot aplica pentru un stagiu de practică care durează între două luni şi un an, iar cei din anii terminali pot efectua un stagiu de cercetare, pe care îl vor folosi în dizertaţia de final de facultate.

RETICENŢÂ În Europa, practica internshipurilor nu este răspåndită unitar. În Spania, de exemplu, stagiarii nu vor primi aproape niciodată salariu, companiile iberice începånd abia de curånd să ofere astfel de oportunităţi studenţilor. Nici companiile din Olanda şi Germania nu sunt prea dispuse să îi recompenseze financiar pe studenţii din practică, iar, în cazul în care o fac, salariile oferite nu depăşesc 400 de euro.