Compania Facebook, sub ancheta Comisiei Federale de Comerţ. AFLĂ de ce!

Compania Facebook, sub ancheta Comisiei Federale de Comerţ. AFLĂ de ce!
Publicat de CAPITAL la 11 mai 2012, 11:22

Comisia Federală de Comerţ (FTC) a demarat o anchetă pentru a stabili în ce măsură achiziţia Instagram de către Facebook se desfăşoară în condiţii legale. Ce impact are această anchetă asupra achiziţiei şi, mai ales, asupra IPO-ului Facebook?

Investigaţia derulată de FTC ar putea dura până la 12 luni, însă în lipsa unor dovezi concludente, IPO-ul de săptămâna viitoare nu va putea fi amânat, a declarat James Brau, profesor de Finanţe la Brigham Young University, pentru Mashable. Opinia profesorului a fost împărtăşită şi de David Balto, fost-director al Comisiei, acesta adăugând că ancheta demarată de FTC este, mai degrabă, o acţiune de rutină a instituţiei, întreprinsă de fiecare dată când tranzacţiile companiilor depăşesc 68 de milioane de dolari.

Când s-au depus actele pentru listarea la bursă a companiei, reprezentanţii Facebook au declarat că achiziţia Instagram s-ar putea finaliza până la sfârşitul trimestrului curent, însă ancheta FTC va întârzia procesul, ţinând cont că aceasta durează între 6 şi 12 luni.

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.