Compania cu al şaptelea nume de domeniu înscris din lume, desemnată cea mai inovatoare pentru al cincilea an la rând

Compania cu al şaptelea nume de domeniu înscris din lume, desemnată cea mai inovatoare pentru al cincilea an la rând
Publicat de Bogdan Biszok la 30 ianuarie 2017, 12:36

Xerox a fost desemnată drept una dintre cele mai inovatoare companii din lume, pentru al cincilea an consecutiv, în cadrul topului 100 Global Innovators.

“Încă de la fondarea companiei, în urmă cu 100 de ani, Xerox s-a bazat pe inovaţie. Avem peste 12.000 de brevete active în SUA şi ne concentrăm pe găsirea unor noi soluţii de îmbunătăţire a fluxurilor de lucru din birouri, în format digital sau pe hârtie. Totodată, dezvoltăm noi moduri de a imprima nu doar pe hârtie, ci chiar direct pe obiecte (…)”, a declarat Steve Hoover, CTO Xerox. 

Topul 100 Global Innovators, realizat de Clarivate Analytics, a desemnat cele mai inovatoare companii şi instituţii la nivel global din 2016, prin analiza datelor proprietare. 

Xerox este o companie care asigură soluţii pentru automatizare, personalizare, gestionare, analizare şi securizare a informaţiilor. 

Xerox a înregistrat domeniul de Internet www.xerox.com în luna ianuarie 1986, acesta fiind al şaptelea nume de domeniu înscris din lume, din cele 202 milioane existente la momentul actual.  Prima companie care a înregistrat un nume de domeniu (symbolics.com) în martie 1985 a fost VeriSign.

 

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.