Peste aproximativ două săptămâni vom şti ce portofoliu ne revine în cadrul Comisiei Europene. Autorităţile române ar trebui să propună trei persoane, dar până acum avem doar o variantă: Dacian Cioloş pentru Agricultură.

România pare ieşită din jocul pentru un portofoliu important din cauza crizei politice de la Bucureşti. Oficialii Comisiei Europene încă mai aşteaptă nominalizări suplimentare din partea oficialilor români.

Astăzi se desemnează preşedintele şi şeful diplomaţiei UE

În urma summitului European de astăzi (joi, 19 noiembrie) vor fi aleşi preşedintele UE şi ministrul de externe, după care se va decide şi componenţa Comisiei.

„După acest moment important când sunt aleşi preşedintele şi şeful diplomaţiei Uniunii va mai dura în jur de două săptămâni până la decizia privind desemnarea comisarilor europeni. Fiecare stat trebuie să desemneze trei candidaţi, iar România nu are până în acest moment decât o singura variantă – Dacian Cioloş pentru portofoliul de la Agricultură. După acest summit autorităţile române vor putea să trimită şi alte variante de comisar”, a spus fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu.

Postul de comisar încă se joacă

România trebuie să aibă trei candidaţi care să fie competitivi, cu experienţă în domeniul respectiv, să fie cunoscuţi la nivelul Uniunii Europene, al Comisiei Europene, să nu fie doar nişte oameni prezenţi pentru prima dată la Bruxelles. În general sunt preferaţi foşti miniştri sau chiar foşti comisari.

Având în vedere că România are destul de puţine şanse să obţină un portofoliu atât de important, pentru care sunt alocaţi foarte mulţi bani, ar trebui ca oficialii de la Bucureşti să se orienteze rapid către alte propuneri. În acest sens, a fost trimisă şi scrisoarea de la preşedintele Comisiei în care se solicită ţării noastre trei nume de potenţiali candidaţi.

„În aceste două săptămâni autorităţile române vor putea să desemneze încă doi candidaţi care să concureze pentru un portofoliu european”, a spus Diaconescu.

Printre numele vehiculate în ultima perioadă, tot mai mult s-a auzit cel al europarlamentarului Adrian Severin, susţinut de PSD pentru un portofoliu în Comisia Europeană. Alte variante apărute în discuţie au fost Vasile Puşcaş, Monica Macovei, Mihai Tănăsescu.

Un posibil Cabinet european

România nu este în cea mai proastă situaţie, alte şase ţări – Irlanda, Grecia, Italia, Malta, Olanda şi Marea Britanie – nu şi-au anunţat încă oficial candidaţii, după cum relatează Europolitcs în ediţia online.

Având în vedere propunerile statelor UE de până acum, dintr-o posibilă componenţă a Comisiei Europene ar putea face parte:

AUSTRIA: Conservatorul JOHANNES HAHN, ministru al Ştiinţei.
BELGIA: Bruxelles-ul l-a propus pe KAREL DE GUCHT, sperând să obţină portofoliul Energiei sau al Comerţului.
BULGARIA: Ministrul de Externe RUMIANA JELEVA.
CEHIA: Actualul ministru pentru Afaceri Europene. STEFAN FULE, în vârstă de 47 de ani, fost ambasador în Lituania, Marea Britanie şi la NATO.
CIPRU: Actualul comisar pentru Sănătate ANDROULLA VASSILIOU.
GERMANIA: Creştin-democratul GUENTHER OETTINGER, ministru-preşedinte al landului Baden-Wurttemberg.
DANEMARCA: Actualul ministru pentru Energie şi Climă, CONNIE HEDEGAARD.
ESTONIA: Actualul comisar pentru Administraţie, Audit şi Combaterea Fraudelor, SIIM KALAS, în vârstă de 61 de ani, interesat de obţinerea unui portofoliu cheie, precum cel al Pieţei Interne, Competiţiei sau al Economiei şi Afacerilor monetare.
IRLANDA: Numele cel mai vehiculat este cel al reprezentantului la Curtea Europeană de Audit MAIRE GEOGHEGAN QUINN, deşi unii oficiali sunt critici din cauza legăturilor sale cu Declan Ganley, opozant virulent al ratificărifi Tratatului de la Lisabona. Un alt posibil candidat este fostul preşedinte al PE, PAT COX.
GRECIA: Noul Guvern nu şi-a anunţat decizia.
SPANIA: JOAQUIN ALMUNIA, sprijinit de premier.
FINLANDA: Actualul comisar pentru Extindere OLLI REHN.
FRANŢA: Fostul ministru de Externe MICHEL BARNIER.
UNGARIA: Economistul LASZLO ANDOR.
ITALIA: În cazul în care fostul premier Massimo D’Alema obţinte funcţia de şef al diplomaţiei, candidatul propus va fi ANTONIO TAJANI.
LITUANIA: Fostul ministru de Finanţe ALGIRDAS SEMETA, în vârstă de 47 de ani, actualul reprezentant al ţării în CE.
LUXEMBURG: Actual comisar pentru Telecomunicaţii, VIVIANE REDING, în vârstă de 58 de ani.
LETONIA: Actualul comisar pentru Energie, ANDRIS PIEBALGS.
MALTA: Numele următorului comisar maltez nu este cunoscut încă, deşi actualul comisar pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, JOE BORG, a anunţat că este pregătit să accepte un al doilea mandat.
OLANDA: Nu şi-a anunţat oficial candidatul. Între numele cele mai vehiculate, în afară de cel al premierului JAN PETER BALKENENDE, se numără cel al ministrului Justiţiei, ERNST HIRSCH BALLIN, al fostului adjunct al ministrului Economiei, YVONNE VAN ROOY, al fostului ministru al Agriculturii, CEES VEERMANS şi al ministrului Economiei, MARIA VAN DER HOEVEN.
POLONIA: Europarlamentarul JANUSZ LEWANDOWSKI.
PORTUGALIA: Preşedintele CE, conservatorul JOSE MANUEL BARROSO.
ROMÂNIA: Fostul ministru al Agriculturii, DACIAN CIOLOŞ.
SLOVACIA: Fostul reprezentant permanent la UE, MAROS SEFCOVICI, interesat de portofoliul Energiei sau al Transporturilor.
SLOVENIA: Actualul comisar pentru Cercetare, JANEZ POTOCNIK, care ar dori să-şi păstreze portofoliul sau să obţină unul în domeniul economic.
SUEDIA: Ministrul pentru Afaceri Europene, CECILIA MALMSTROM.
MAREA BRITANIE: Gordon Brown nu şi-a anunţat încă decizia, pe care o face publică cu ocazia summitului UE de la 19 noiembrie. În afară de numele comisarului în exerciţiu, CATHERINE ASHTON, sunt vehiculate cele ale secretarului pentru Competiţie, SHRITI VADERA, şi ministrului DAVID MILIBAND.

Te-ar putea interesa și: