Preconizata lansare a programului „Prima casă” nu a produs un impact puternic asupra pieţei imobiliare, potrivit unui raport al Colliers International.

„Deşi există zvonul că apartamentele s-ar fi scumpit în ultima perioadă, piaţa nu s-a modificat”, se arată într-un raport al companiei.

Cu toate astea, în condiţiile de astăzi şi o stagnare a preţurilor poate să fie văzută ca un semn pozitiv, ca un imbold dat pieţei, se afirmă în documentul menţionat.

Preţurile la două camere au fost „uşor afectate”

Apartamentele de două camere au fost uşor afectate de noul program, în sensul că vânzătorii nu au mai fost dispuşi să negocieze atât de mult preţul, iar cei nou intraţi pe piaţă au afişat preţuri uşor mai ridicate decât până acum.

Pe ansamblul pieţei, însă, aceste tendinţe de nişă se pierd, neafectând media de preţ faţă de luna trecută. În Bucureşti, se sesizează creşteri uşoare ale preţurilor în sectoarele 2, 5 şi 6 şi scăderi foarte uşoare în sectoarele 1 şi 4, în timp ce în sectorul 3 preţurile au rămas practic neschimbate, se mai spune în analiza Colliers.

SURSA: Colliers International Romania