Cod Rutier 2025. Șoferii obligați să iasă imediat de pe drum. Semnalul la care trebuie să oprești mașina

Cod Rutier 2025. Șoferii obligați să iasă imediat de pe drum. Semnalul la care trebuie să oprești mașina

SURSA FOTO: Dreamstime - Poliție

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 3 aprilie 2025, 22:02

Girofarul pus în funcțiune în spatele mașinii tale înseamnă că trebuie să fii vigilent. Poliția poate fi în misiune sau îți cere să oprești. Indiferent de situație, ai obligația să respecți regulile de circulație.

Ce spune legea despre obligațiile șoferilor în trafic, atunci când Poliția pornește girofarul în spatele mașinii tale?

Drumurile din România sunt supravegheate constant de echipaje ale Poliției Rutiere, dar și de alte forțe de ordine. Conform prevederilor actualizate din Codul Rutier 2025, șoferii trebuie să respecte reguli clare atunci când observă în oglinda retrovizoare un vehicul de intervenție cu semnalele luminoase pornite.

Când girofarul apare în oglinda retrovizoare, cine are prioritate?

Girofarul pus în funcțiune pe un autovehicul de intervenție semnalează că acesta are prioritate în trafic.

Conform legislației rutiere din România, astfel de vehicule aparțin Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, Jandarmeriei, Poliției sau serviciilor speciale de securitate (SRI, SPP, SIE).

Șoferii sunt obligați să elibereze drumul atunci când aceste mașini folosesc semnalele luminoase și sonore.

„La apropierea autovehiculelor cu însemnele poliţiei şi ale pompierilor, aflate în misiune, care au în funcţiune semnalele luminoase de culoare roşie şi albastră şi, respectiv, roşie, concomitent cu cele sonore, conducătorii celorlalte vehicule sunt obligaţi să oprească de îndată în afara părţii carosabile sau, când nu este posibil, cât mai aproape de partea din dreapta a părţii carosabile şi să permită trecerea acestora”, se specifică în Art. 120 (1) din Codul Rutier.

De ce poate Poliția să aprindă girofarurile în spatele unui vehicul

Mașinile de Poliție sunt singurele vehicule de intervenție care utilizează semnale luminoase roșii și albastre, spun cei de la promotor.ro.

Politia Romana, soferi, trafic, masini
SURSA FOTO: Facebook, Politia Romana

Există mai multe situații în care polițiștii pot activa girofarurile în trafic:

  • atunci când se află într-o misiune urgentă;
  • în timpul unei urmăriri a unui alt vehicul;
  • în cazul în care fac parte dintr-o coloană oficială;
  • când opresc un autovehicul pentru verificări.

Codul Rutier prevede în Art. 121 că: „oprirea unui autovehicul de către un poliţist aflat într-un autovehicul cu regim prioritar se face şi prin punerea în funcţiune a dispozitivelor luminoase cu mesaje variabile sau cu braţul. Aceste semnale pot fi adresate concomitent cu transmiterea unui apel prin amplificatorul de voce. Conducătorul de autovehicul căruia i s-a adresat semnalul este obligat să pună în funcţiune de îndată luminile de direcţie din dreapta şi să oprească în afara părţii carosabile sau, dacă aceasta nu este posibil, cât mai aproape de bordură sau acostament”.

Ce trebuie să facă șoferii în astfel de situații

Dacă observați că o mașină de Poliție a aprins girofarurile în spatele dumneavoastră, este important să respectați câteva reguli esențiale:

  • păstrați-vă calmul și nu efectuați manevre periculoase;
  • reduceți viteza progresiv și semnalizați intenția de a trage pe dreapta;
  • opriți într-un loc sigur, cât mai aproape de marginea drumului;
  • rămâneți în vehicul și așteptați ca agentul de poliție să vină la dumneavoastră;
  • urmați cu atenție indicațiile primite.

În anumite cazuri, semnalele luminoase ale Poliției pot indica necesitatea de a permite trecerea unui convoi oficial sau escortarea unui alt vehicul. Indiferent de situație, șoferii trebuie să reacționeze prompt și să respecte legea.

Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.