O firmă de catering a obţinut în instanţă deschiderea procedurii de insolvenţă a clubului de fotbal bucureştean, pentru o datorie de doar 33.000 de euro.

Clubul Rapid SA Bucureşti este în stare de insolvenţă, în urma unei cereri depusă în acest sens de firma Elite Events SRL din Bucureşti şi acceptată de Tribunalul Bucureşti, potrivit unei informaţii publicate de avocatul Iulian Urban, de la firma de recuperare debite Urban şi Asociaţii, pe blogul personal.

„Creanţa este rezultată ca urmare a unor raporturi comerciale constând în prestări-servicii catering pentru anii 2008/2009, cererea de insolvenţă a clubului de fotbal fiind înaintată instanţei de judecată după discuţii repetate şi încercări de soluţionare amiabilă cu reprezentanţii Clubului Rapid”, scrie Urban.

Caz „penibil”

Contactat de capital.ro, avocatul Iulian Urban a detaliat: „Cazul este, în sine, absolut penibil. Este vorba despre datoriile pentru cârnăciorii şi fripturile de la tribuna oficială. Creanţa este de doar 1,4 miliarde de lei vechi (circa 33.000 de euro – n.r.). Doar din prostie se poate ajunge într-o asemenea situaţie. Firma intrată în insolvenţă este firma care deţine licenţa de la Liga Profesionistă de Fotbal şi, implicit, şi jucătorii. Lichidator este Casa de Insolvenţă Transilvania (cea care se ocupă şi de cazurile Rulmentul, Tractorul Braşov sau Tofan Grup – n.r.)”, spune Urban.

Cea mai importantă consecinţă imediată este că, fără acordul lichidatorului şi al judecătorilor, clubul nu va mai putea lua nici o decizie, nici măcar să stabilească sumele din contractele jucătorilor sau eventualele transferuri. 

Copos vrea să vândă

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, acum câteva zile, că este dispus să vândă clubul pe un leu, dar cu datorii cu tot,  omului de afaceri Lutz Stache, unul dintre investitorii germani interesaţi să cumpere clubul giuleştean. Datoriile se ridică la 10 milioane de euro, iar tranzacţia s-ar putea perfecta la mijlocul lunii viitoare.