Clotilde Armand, mișcare importantă înaintea alegerilor! Unde a fost mutat sediul Biroului Electoral Sector 1

Clotilde Armand, mișcare importantă înaintea alegerilor! Unde a fost mutat sediul Biroului Electoral Sector 1
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 17 noiembrie 2020, 03:00

Primarul Sectorului 1 din București, Clotilde Armand, a făcut o mișcare importantă înaintea alegerilor parlamentare. A decis mutarea sediul Biroului Electoral Sector 1.

Mutare extrem de importantă anunțată de către Primarul Sectorului 1 din București, Clotilde Armand. Totul se întâmplă cu ceva mai mult de două săptămâni înaintea alegerilor parlamentare.

Clotilde Armand, mișcare importantă înaintea alegerilor!

Primarul Clotilde Armand a anunţat că a decis mutarea sediului Biroului Electoral Sector (BES) 1 din Piaţa Mureş în clădirea din Piaţa Amzei, unde sunt mulţi pereţi de sticlă şi spaţiul este foarte luminos, astfel că fiecare cetăţean al acestei zone administrativ-teritoriale are posibilitatea să vadă ce se întâmplă în BES 1 şi unde ajunge votul lui.

„Vă amintiţi că fostul sediu al Biroului Electoral Sector 1 era situat sub sediul de campanie al fostului primar şi era total opac. Astfel, am luat decizia de a muta sediul BES 1 din piaţa Mureş în clădirea din piaţa Amzei. Aici avem mulţi pereţi de sticlă şi spaţiul este foarte luminos. Fiecare cetăţean al sectorului are acum posibilitatea să vadă ce se întâmplă în BES 1 şi unde ajunge votul lui. Aşa ar trebui să arate fiecare instituţie din România”, a scris Clotilde Armand, luni, pe Facebook.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.