Tribunalul Suceava a acceptat cererea acestuia în 9 iulie şi a desemnat Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR) drept administrator judiciar al societăţii. Principalii creditori sunt Banca Transilvania şi BCR – din segmentul  bancar, dar şi proprietarii spaţiilor în care funcţionau librăriile.

„Din analizele pe care le-am făcut de-a lungul timpului pe portofoliul nostru de clienți, scăderea consumului şi lipsa lichidităţilor sunt unele dintre principalele motive care duc la insolvenţa companiilor. Sedcomlibris este o afacere stabilă, cu tradiţie, însă lipsa lichidităţilor şi costurile mari ale contractelor de închiriere au dus la dificultăţi economice. Credem că această companie are toate şansele să redevină unul dintre principalii jucători pe piaţa de profil din România şi vom lucra în perioada următoare, împreună cu conducerea ei, la eliminarea cauzelor care au condus la situaţia dificilă, astfel încât să putem propune un plan de reorganizare cât mai bine aplicat situaţiei specifice. În această perioadă, compania va funcționa în condiţii normale”, a declarat Octavian Barbu, deputy area manager în cadrul CITR.

Alexandria Librării este una dintre cele mai importante rețele de librării din țară. Apărută în urmă cu 6 decenii ca „Centrul de librării“, compania deţine în acest moment 30 de magazine specializate în 10 judeţe din România: Suceava (punctul de plecare şi centrul de management), Bacău, Iaşi, Focşani, Buzău, Vâlcea, Sibiu, Arad, Mureş şi Hunedoara, suprafaţa totală de vânzare fiind de peste 11.000 mp.