Costin Grigore Borc, marea surpriză din cabinetul Cioloş: Este primul şef de multinaţională care ajunge vicepremier şi ministru al Economiei

Costin Grigore Borc, marea surpriză din cabinetul Cioloş: Este primul şef de multinaţională care ajunge vicepremier şi ministru al Economiei
Publicat de Radu Cazan la 15 noiembrie 2015, 14:53

Costin Grigore Borc, managerul de 49 de ani propus de Dacianb Cioloş să preia ministerul economiei, dar şi funcţia de vicepremier, spunea în aprilie anul acesta într-un interviu că României îi mai trebuie nişte poli de creş­tere.

"Dacia, producătorul de auto­mo­bile e extraordinară, dar nu e sufi­cient. De asemenea, trebuie să existe diver­si­fi­care. Cu cât va exista mai multă dez­vol­tare locală şi industrie mică, cu atât ţara va fi mai bogată“, spunea Borc.

Costin Borc are un doctorat în economie de la Universitatea din Wisconsin Madison din Statele Unite şi este absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşti, cu specializarea în energetică. El a fost consilier coordonator al premierului Radu Vasile în anii 1998-1999.

Borc şi-a început activitatea în cadrul grupului Lafarge în Statele Unite, după care a condus timp de patru ani activitatea de agregate şi betoane din România, iar în perioada 2008-2013 a fost CEO al Lafarge Serbia.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.