Potrivit Laviniei Betea, circumstanțele în care s-a produs execuția indică absența unui proiect de țară clar formulat de noua conducere. Aceasta susține că scopul real al echipei care a preluat puterea era menținerea controlului, nu o tranziție transparentă și organizată.
Rezervele financiare ale statului, lăsate de Ceaușescu, se epuizaseră deja în vara lui 1990
Ea face referire și la faptul că, potrivit memoriilor fostului consilier prezidențial Ioan Mircea Pașcu, rezervele financiare ale statului, lăsate de Ceaușescu, se epuizaseră deja în vara lui 1990, ceea ce a forțat România să apeleze la împrumuturi externe. În același timp, opinia publică era direcționată spre procesele ce-i vizau pe „cepexiști”, acuzați de subminarea economiei naționale.
„Lucru care mă face să cred că nu a existat un proiect de țară, că nu avuseseră un plan, dar că tot ce încerca noua echipă era să rămână pe caii puterii întocmai ca și călăreții…
Faptul că nu de mult am aflat din memoriile unui fost consilier al lui Ion Iliescu, Ioan Mircea Pașcu, că deja în vara lui 1990 se topiseră toate rezervele lăsate de Ceaușescu și deja se încercau împrumuturi externe.
Ori cinismul acela enorm ca în acea perioadă noi să fim intoxicați cu procesul cepexiștilor pentru subminarea economiei naționale”, a explicat Lavinia Betea, conform Gândul.
Cât privește decizia de a-i împușca pe Ceaușești, Lavinia Betea afirmă că Ion Iliescu nu ar fi inițiat un asemenea demers, dar că fără acordul său, planul nu ar fi putut merge mai departe.
În schimb, ea indică posibilii inițiatori ai execuției: Silviu Brucan și generalul Victor Atanasie Stănculescu. Ambii sunt descriși ca fiind personaje cu o viziune cinică, adaptată acelui moment tensionat și decisiv din istoria României.
„A fost persoadat. Erau momente de mare tulburare, în convingerea mea. Nu el (n.red. Ion Iliescu) avansase proiectul, dar fără acordul lui nu ar fi putut avansat”, a mai spus Lavinia Betea.
Lectorul universitar a analizat un alt episod evocator al atmosferei dramatice din ziua respectivă
Un episod evocator al atmosferei dramatice este cel în care Stănculescu, aflat în fața unei decizii care urma să schimbe definitiv cursul istoriei, își permite să facă avioane de hârtie, în timp ce soții Ceaușescu se aflau într-o poziție umilitoare, așteptând sentința.
Acest detaliu, relatat de Betea pe baza unei discuții cu Virgil Măgureanu, este considerat de ea drept o dovadă a superficialității și a tragismului profund al acelui moment. În opinia sa, întreaga scenă este nu doar greu de imaginat, ci și o dovadă a lipsei de umanitate și de responsabilitate a celor implicați.
„Proiectul acesta i se potrivește. Lui Brucan. I se potrivește probabil lui Stănculescu. Alt cinic în extremă, care în acel moment formidabil al istoriei, în care Ceaușeștii sunt puși la colț la propriu, cu banca aceea îngrădiți, îl face avioane de hârtie.
Chiar l-am întrebat pe Virgil Măgureanu dacă este adevărat acest proces, pentru că nu-mi venea să cred. Nu-mi venea să cred că un om care este cel de care depinde un eveniment capital, care schimbă istoria, care este împotriva legilor umanității, până la urmă, să acuzi niște oameni, să nu vii cu niciun fel de probe, să-i duci în fața plutonului de execuție imediat, el face avioane de hârtie.
Este inimaginabil. Este dramatic. Este tragic pentru noi”, a conchis Betea.
