‘Una din aceste măsuri, pe care dorim să o luăm începând cu semestrul doi, 1 iulie 2013 – reducerea TVA pentru pâine de la 24 la 9%. De asemenea, avem ca obiectiv asumat rescrierea Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală până în toamnă, astfel încât să simplificăm, să avem coerenţa cadrului legislativ fiscal’, a afirmat Chiţoiu într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

El a spus că bugetul pentru 2013 a fost construit în contextul constrângerilor reprezentate de ţintele asumate prin acordul cu instituţiile financiare europene şi nu au putut fi implementate de la începutul anului toate măsurile de guvernare.

‘Anul 2013 – bugetul a fost construit fiind constrânşi de ţintele asumate prin acordul cu instituţiile financiare europene şi nu am putut să implementăm de la începutul anului toate măsurile asumate prin programul de guvernare, de reducere, relaxare a fiscalităţii, astfel încât să stimulăm economia. Am început cu reforma administrativă, astfel încât să fim în măsură ca prin reducerea impozitării să avem o mai bună colectare a veniturilor la bugetul general consolidat’, a susţinut ministrul Finanţelor.

Premierul Victor Ponta a declarat luni că reducerea TVA la pâine de la 24% la 9% este posibilă doar pe întreg lanţul de producţie (grâu – făină – pâine), Guvernul urmând să identifice pentru aplicarea acestei măsuri aproximativ 250 de milioane de lei.

‘Nu se poate decât pe tot lanţul, asta ştiu sigur. (Ar urma să se aplice – n.r.) de la 1 iulie, de la rectificare, pentru că trebuie să alocăm vreo 250 de milioane de lei din altă parte. Vreau să încercăm acest experiment. I-am anunţat pe cei de la Fond şi au spus ‘alocaţi bani din altă parte, nu mergeţi doar pe ideea că veţi recupera banii din evaziune fiscală”, a precizat Ponta.

Evaziunea fiscală în sectorul de morărit şi panificaţie a depăşit 70% la finele anului 2012, totalizând un miliard de lei, adică 300 milioane de euro, potrivit Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie. Scăderea TVA la pâine la 9% ar contribui la diminuarea evaziunii fiscale la 20% iar bugetul statului ar suporta la făină circa 76 milioane lei şi la pâine – 17 milioane de lei, adică un total de 94 de milioane de lei sau 25 de milioane de euro.

SURSA: Agerpres

Te-ar putea interesa și: