Bugetele alocate de marile firme pentru resedintele staff-ului adus din afara reprezinta cea mai substantiala sursa de venituri in tranzactiile imobiliare. Chiria lunara pe care o plateste o companie pentru un strain aflat intr-un post de conducere la o filiala din Romania este cuprinsa intre 2.000 USD si 6.000 USD, pentru un general manager ajungand chiar la 8.000 USD. La calcularea acestor fonduri, pe care le varsa direct in conturile proprietarilor, firmele tin cont de functia angajatului, de numarul de membri ai familiei acestuia si de tarifele romanesti, pe care le afla, de regula, prin intermediul studiilor de piata ale marilor agentii imobiliare. Asa se explica flexibilitatea acestui sector imobiliar, care are urcusuri si coborasuri inerente unei piete libere, cu tarifele bine ajustate de cerere si oferta. In acest an, de exemplu, tarifele sunt mai mici decat anul trecut, iar in perioada de vacanta, lunile iulie-august, s-a diminuat si mai mult numarul potentialilor clienti. Totusi, specialistii sustin ca lunile imediat urmatoare, septembrie si octombrie, sunt cele mai active, fiind cele in care incep de obicei contractele noilor angajati. In asteptarea acestora, cateva zeci, dupa estimarile agentilor, intermediarii axati pe astfel de tranzactii strang cat mai multe oferte, marindu-si bazele de date.
In ultima saptamana, rubricile de mica publicitate au fost luate cu asalt de anunturi imobiliare de genul „Companie occidentala cauta pentru directorii sai vile/apartamente de lux, numai in zona selecta”. La prima vedere, se parea ca Romania devenise, deodata, pentru investitori, tara unde curge lapte si miere, acestia dand buluc sa-si gaseasca locuinte pentru cat ar fi stat in tara noastra. Daca pana atunci exista cel mult o cerere la doua-trei saptamani, acum erau peste douazeci de anunturi formulate diferit, cu alte telefoane de contact, dar cu acelasi mesaj. Surpriza celui care ar fi dorit sa-si inchirieze casa uneia dintre aceste companii occidentale era insa mare. In primul rand, afla ca anunturile apartin unor agentii imobiliare, dintre care doar doua isi mentionasera numele in enunt. In afara, astfel de tranzactii sunt intermediate de firme specializate si nici la noi nu s-a facut abatere de la regula.
Unele anunturi erau „pe bune” (un angajat de la Comisia Europeana si doi manageri de la City Bank isi cautau vile in aceasta perioada), dar altele erau pentru marirea bazelor de date, pentru mai tarziu, cand ar fi aparut clienti. Cat priveste cererile reale, acestea se repetau, angajatorii apeland la mai multe agentii deodata, pentru a fi siguri ca vor gasi ceva convenabil. Bancherii au fost „rezolvati” de firma Athos, potrivit celor afirmate de directorul Elena Codroni, pentru o chirie de 8.000 USD, iar celalalt solicitant va fi greu de multumit: are patru caini, care trebuie sa stea separati in doua tabere.
La chirii atat de mari, strainii isi rezerva si dreptul de a cere conditii pe masura. Finisaje de ultima ora, doua sau trei bai si o bucatarie, ultradotate, chiar si in cazul in care camerele sunt nemobilate. O zona selecta, fara intreruperi de curent electric sau de alimentare cu apa.
Conform celor afirmate de agentii de la Agora, americanii prefera spatiile deschise, vilele noi, modern compartimentate. Sunt cei mai generosi la pret si se hotarasc repede. Daca le place o casa, dar bugetul alocat de firma e mai mic decat chiria ceruta, vor adauga si din buzunar.
Australienii vor neaparat curti mari, cu gradina si loc de joaca pentru copii. Se plang ca la noi chiriile sunt mai mari ca la ei si nu gasesc in Bucuresti curti de 3.000 mp, ci doar de 1.000 mp, in Otopeni.
Nemtii nu vor negocia niciodata chiria, iar francezii intotdeauna se vor decide cu greu, caci vor ceva sic, care poate fi greu definit. De obicei, aceasta inseamna ceva vechi, unde sa se intrevada patina timpului. Asiaticii ofera putin, anul trecut resimtindu-se un val de mutari in masa, la mai ieftin. Mirosul de usturoi din casa, dupa plecarea coreenilor, nu va putea fi scos decat printr-o noua zugraveala.
Bogdan Georgescu, directorul Colliers International Romania, sustine ca doar unu la suta din locuintele romanesti corespund standardelor solicitate, restul disponibil reprezentand solutii de compromis. Datorita faptului ca se construieste mult la nivelul standardelor occidentale inalte, oferta este in crestere.