China îndeamnă la pace în Ucraina printr-un dialog între Kiev și Moscova
SURSA FOTO: Dreamstime
China a declarat luni că urmărește un dialog între Rusia și Ucraina și o soluție pașnică pentru război. Ministerul chinez de Externe a declarat că a menținut contactul cu toate părțile implicate în această criză, inclusiv cu Kievul.
China insistă pentru lansarea negocierilor de pace
Administraţia de la Beijing a insistat, luni, pentru lansarea negocierilor între Rusia şi Ucraina în scopul identificării unei soluţii politice pentru oprirea războiului izbucnit prin invazia militară rusă, deşi Moscova a semnalat că în prezent nu se întrunesc condiţiile de pace.
„Ideea centrală este să facem apel la pace, să promovăm dialogul, găsirea unei soluţii politice la această criză”, a declarat Mao Ning, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, citat de agenţia Reuters.
Administraţia Vladimir Putin a anunţat, luni, că examinează atent iniţiativa propusă de China pentru oprirea conflictului din Ucraina prin negocieri, subliniind însă că, deocamdată, nu se întrunesc condiţiile de pace. „Analizăm cu multă atenţie planul prietenilor noştri chinezi. Este un proces îndelungat. Deocamdată, nu observăm premisele pentru ca această situaţie să urmeze o evoluţie paşnică. Operaţiunea militară specială în Ucraina continuă”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de cotidianul Le Figaro.
Planul de pace în viziunea Beijingului
Ministerul chinez de Externe a publicat vineri un proiect privind un „plan de pace” între Kiev şi Moscova. În cadrul acestui plan, Beijingul a propus un armistiţiu durabil şi negocieri de pace, prin susţinerea principiului respectării „suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale”.
În acelaşi timp, China a insistat pentru tratarea cu seriozitate a „intereselor legitime de securitate ale tuturor naţiunilor”, sugerând susţinere pentru argumentaţia Rusiei privind obţinerea de garanţii de securitate din partea Statelor Unite şi NATO. „Toate părţile ar trebui să susţină Rusia şi Ucraina spre o singură direcţie, ajungerea la un armistiţiu complet. Toate părţile trebuie să rămână raţionale, să demonstreze reţinere şi să evite amplificarea conflictului, înrăutăţirea crizei sau chiar ieşirea conflictului de sub control”, a subliniat Beijingul, insistând pentru eforturi de evitare a unui conflict nuclear.
Rusia a salutat iniţiativa de pace avansată de China, dar a insistat pentru recunoaşterea anexării regiunilor din sud-estul Ucrainei, în timp ce Ucraina a condiţionat orice armistiţiu între armata ucraineană şi forţele militare ruse de revenirea la frontierele Ucrainei din anul 1991. Naţiunile Unite au salutat iniţiativa de pace a Chinei, catalogând-o drept o „contribuţie importantă”.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





