”Aşa cum Beijingul tratează acum Hong Kong-ul pe baza principiului ‘O ţară, un sistem’, tot aşa trebuie să facă şi SUA”, a declarat John Ullyot, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe.

”Cerem Beijingului să revină imediat” asupra acestei decizii, a adăugat oficialitatea americană.

Azi a fost promulgată o nouă lege a securității naționale în Hong Kong

Preşedintele chinez Xi Jinping a promulgat marţi noua lege a securităţii naţionale în Hong Kong, la câteva ore după adoptarea ei de către parlamentul de la Beijing.

Textul a fost inclus în ‘Legea fundamentală’ care serveşte din 1997 drept mini-Constituţie în Hong Kong, a indicat agenţia de presă Xinhua. El a fost înaintat duminică Comitetului permanent al parlamentului chinez, o instanţă controlată de Partidul Comunist, fiind astfel ocolit Consiliul legislativ din Hong Kong.

Elaborat în numai două săptămâni, conţinutul precis al legii, despre care criticii afirmă că urmăreşte să reducă la tăcere opoziţia, încă nu le este cunoscut celor aproape 7,5 milioane de locuitori din Hong Kong.

Influența Chinei a crescut în detrimentul SUA

Conform unui studiu realizat în rândul francezilor, germanilor și americanilor, influența Chinei în lume a crescut datorită pandemiei de coronavirus, în detrimentul Statelor Unite, care se află în scădere. SUA rămân în continuare națiunea cea mai influentă în viziunea celor care au participat la studiu, dar nu în aceeași măsură ca până acum.

Pandemia de COVID-19 a făcut ca un număr tot mai mare de occidentali să considere China drept o putere de prim-plan, cu o influenţă a SUA în scădere, potrivit unui studiu publicat marţi şi citat de France Presse, conform Agerpres.

Un amplu sondaj de opinie pe această temă a fost realizat în rândul francezilor, germanilor şi americanilor de think tank-ul transatlantic Fondul German Marshall al Statelor Unite (German Marshall Fund of the United States).