Tensiuni pe tema testelor nucleare. Rusia acuză SUA că nu vor să ratifice un tratat semnat de aproape 200 de ţări

Tensiuni pe tema testelor nucleare. Rusia acuză SUA că nu vor să ratifice un tratat semnat de aproape 200 de ţări
Publicat de Bogdan Ungureanu la 30 iunie 2020, 15:30

Statele Unite ale Americii sunt acuzate de către ruşi că pregătesc terenul pentru o eventuală reluare a testelor nucleare. Motivul: SUA refuză să ratifice un tratat deschis pentru semnare în urmă cu aproape 24 de ani şi care face referire la experimentele nucleare.

Rusia a acuzat marţi SUA că pregătesc terenul pentru o posibilă reluare a testelor nucleare, denunţând refuzul acestora de a ratifica Tratatul privind Interzicerea Totală a Experimentelor Nucleare (CTBT), deschis pentru semnare din septembrie 1996 şi semnat de atunci de 184 de ţări, conform EFE şi TASS.

Statele Unite au semnat, dar nu au ratificat tratatul. Rusia a ratificat tratatul în urmă cu 20 de ani, notează Reuters.

„Astăzi suntem obligaţi să constatăm o agravare serioasă a situaţiei în jurul CTBT. La un sfert de secol după ce tratatul a fost deschis pentru semnare, el nu a intrat încă vigoare”, afirmă Ministerul de Externe rus într-un comunicat cu ocazia împlinirii marţi a 20 de ani de la ratificarea CTBT de către Moscova.

Tratatul CTBT nu a intrat în vigoare din cauză că opt ţări ce deţin tehnologie nucleară încă nu l-au semnat sau nu l-au ratificat, explică diplomaţia rusă în document, potrivit Agerpres.

„Rusia lansează un apel către aceste opt ţări şi, mai ales, către Statele Unite să-şi revizuiască poziţiile”

„Poziţia cea mai distructivă în această privinţă revine SUA, care au declarat oficial că nu intenţionează să ratifice CTBT, pregătind astfel terenul pentru o eventuală reluare a testelor nucleare”, susţine MAE rus în acelaşi comunicat.

Potrivit Moscovei, regimul de neproliferare şi de control al armelor nucleare se confruntă cu provocări serioase şi „este necesar să se facă tot posibilul pentru ca tendinţele negative să fie depăşite”.

Rusia lansează un apel către aceste opt ţări şi, mai ales, către Statele Unite să-şi revizuiască poziţiile şi să dea undă verde transformării acestui tratat – extrem de important din punctul de vedere al securităţii globale – într-un instrument juridic internaţional pe deplin funcţional”, conchide MAE rus.

Pentru ca CTBT să intre în vigoare este necesar ca toate cele 44 de ţări ce deţin tehnologie nucleară, menţionate în Anexa II, să-l semneze şi să-l ratifice. Dintre acestea, în afară de SUA, China, Iran, Egipt şi Israel nu au ratificat CTBT, în timp ce Coreea de Nord, India şi Pakistan nici măcar nu l-au semnat, aminteşte EFE.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.