„De ceva timp, noi nu ne mai vedem cu vecinii noştri (Bulgaria, n.r.), şi consider că faţă de Grupul de la Vişegrad o deschidere din nou a relaţiilor cu Bulgaria ar însemna un plus pentru noi, pentru că avem Dunărea. Noi vrem s-o dragăm, însă bulgarii nu vor, avem posibilitatea să ne ducem către Asia şi să aducem Asia prin România, pentru că acum o mare parte din transport se face prin Serbia.

Turcii, chinezii investesc în infrastructura din Serbia tocmai pentru a ocoli România, ceea ce nu este în regulă. Cred că Moldova o să vină şi ea în Uniunea Europeană, dar cred că exact cum bulgarii au nevoie de Balcanii de Vest, noi avem nevoie de Moldova. Dar numai împreună cu bulgarii putem intra în Schengen, Schengen care ne-ar aduce mai multe avantaje decât toate autostrăzile şi trenurile rapide şi liniile de avioane, pentru că încă blocăm marfă şi pasageri şi frontierele de sud cu Bulgaria şi de vest cu Ungaria între 6 şi 24 de ore.

Ca să nu mai spun ce ar însemna acest lucru pentru turism şi toată colaborarea care ar putea fi între România şi Bulgaria şi pe industria alimentară – ei sunt foarte buni cultivatori, noi avem zone de procesare”, a afirmat Ion Lixandru.

Realizarea unei hidrocentrale pe Dunăre este necesară

„Se poate lucra transfrontalier, se pot deschide investiţii pe Dunăre – şi un proiect pe care vi-l propun ar fi reluarea discuţiilor pentru o hidrocentrală pe Dunăre, care să aibă capacitatea să şi reprezinte infrastructură de cale ferată şi ar lega Sofia de Bucureşti.

numai că ar lega Sofia de Bucureşti, ci ar lega Salonicul şi Atena şi toată zona de sud. Să nu uităm că Balcanii sunt cam izolaţi şi din punct de vedere al securităţii pe Dunăre şi pe Marea Neagră.

Sunt multe lucruri care pot deveni mult mai atractive dacă, împreună cu bulgarii, am fi o contrapondere a ţărilor de la Vişegrad, care îşi apără foarte bine interesul”, a precizat Ion Lixandru.