Cetăţeni din ţările arabe cumpără proprietăţi în Ungaria
În total 16 cetăţeni ai unor ţări arabe au cumpărat recent proprietăţi în orăşelul Komlo, din sudul Ungariei, relatează în ediţia sa de miercuri publicaţia ungară Nepszabadsag, preluată de Agerpres, care observă că astfel de achiziţii nu s-au înregistrat în anii trecuţi, transmite MTI.
Cele mai multe achiziţii au fost făcute de cetăţeni din Kuweit, iar restul de cetăţeni originari din Egipt, Iran şi Siria, relevă ziarul, citând informaţii ale primăriei din Komlo. Tranzacţiile imobiliare au fost organizate de o societate deţinută de un kuweitian şi care este înregistrată în oraşul vecin Pecs.
Se crede că proprietăţile sunt utilizate de către proprietarii lor pentru un acces mai uşor la băile termale, la Budapesta, Viena şi la Marea Adriatică, scrie acelaşi ziar.
Potrivit Nepszabadsag, serviciile de securitate din Ungaria supraveghează îndeaproape această situaţie. AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





