Potrivit acestuia, planurile de afaceri ale firmelor nou-constituite vor putea fi depuse on-line prin intermediul unei aplicaţii care va rămâne deschisă pentru perioadă de 30 de zile. 

Oficialul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ si Antreprenoriat susţine că programul, care prevede alocarea unor granturi de până la 200.000 de lei, nu necesită depunere fizică de dosare, iar evaluarea cererilor se va face automat, la fel ca şi stabilirea punctajului acordat fiecărui plan de afaceri. 

'Partea de înscriere on-line se va face într-o platformă foarte prietenoasă. Nu cred că va fi ceva complicat. Vă garantez că va fi o procedură simplă şi o procedură cât se poate de transparentă, punctajul fiind acordat automat de acest algoritm de calcul, iar în clipa în care urmează să aplicaţi veţi sti foarte bine punctajul pe care îl obţineţi', a declarat Harry Ilan Laufer, în cadrul unei dezbateri publice organizate la Botoşani. 

Acesta susţine că Programul 'Start-Up Nation- România', care se va desfăşura pe o perioadă de patru ani, îşi propune finanţarea a aproximativ 10.000 de noi firme anual. Prin acest program ar putea fi create peste 20.000 de locuri de muncă în fiecare an, în condiţiile în care pentru un grant de 100.000 de lei IMM-urile au obligaţia de a angaja minim o persoană, iar pentru 200.000 de lei minim două persoane. 

Bugetul pentru Programul 'Start-Up Nation- România' este de 400 de milioane de euro, bani care vor proveni atât din bugetul de stat, cât şi din bugetul Uniunii Europene. 

Prin acest program vor fi finanţate cu prioritate activităţile de programare IT, producţie, industrii creative, servicii şi comerţ. 

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: