Cercetătorii UPB anunță o nouă invenție: Dezinfectant eficient împotriva COVID-19
Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că o echipă de cercetători din cadrul instituției au inventat un dezinfectant inovator, eficient împotriva noului coronavirus. De asemenea, acesta menționează că produsul are și un impact redus asupra mediului.
Cercetătorii Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) au inventat un nou tip de dezinfectant eficient împotriva COVID-19, a anunţat, vineri, rectorul Mihnea Costoiu.
„Soluţia este bazată pe produsul BLUE, dezvoltat în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Marine Research Bucureşti şi Biotehnos Bucureşti. Noul dezinfectant poate fi produs rapid în cantităţi mari şi are impact redus asupra mediului – calităţi pe care majoritatea produselor comerciale încă nu le-au dezvoltat”, a explicat Costoiu, într-un mesaj publicat pe Facebook.
Potrivit acestuia, produsul inovator a fost creat de o echipă din cadrul Facultăţii de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor, formată din prof. dr. ing. Daniela Simina Ştefan, conf. dr. ing. Daniela Istrati, conf. dr. ing. Adina Ionuţa Gavrilă, conf. dr. ing. Ioana Lacătuşu, conf. dr. ing. Matei Raicopol, as. Ioana Asofiei, tehn. Doina Bărbascu, tehn. Lidia Baciu, tehn. Camelia Curteanu.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





