Cifrele oficiale privind infectările cu COVID îngrozesc zilnic întreaga Românie. Țara noastră a ajuns subiect de știri în presa străină iar cei de la OMS au făcut o vizită fulger pentru a vedea cum pot domoli întreaga situație. Realitatea este însă mult mai cruntă. Raportările zilnice sunt departe de realitate. Numărul de infectări cu COVID ar fi, de fapt, chiar și de șase ori mai mare.

Un cunoscut medic a rupt tăcerea și a spus exact câți români sunt infectați în acest moment cu COVID.
Medicul Gabriel Tatu-Chițoiu a apreciat că numărul persoanelor infectate este de cel puțin șase ori mai mare decât cel din raportările zilnice ale autorităților.

El a explicat o situație pe care toată lumea o știe și care se petrece chiar în aceste momente în România. Mulți oameni sunt infectați cu COVID, dar refuză să spună mai departe. Din aceste motive, ei nici nu apar în cifrele oficiale. Aceștia preferă să stea acasă și să se trateze la domiciliu.

Sunt pacienți care nu se internează/refuză internarea și decedează

„Nu vă amăgiți cu protecția după prima doză. Numărul real de infectari zilnice nu este de 15-16.000 pe zi (date oficiale) ci de 80-100.000/zi. Numărul decedaților prin Covid este mai mare decât cei identificați oficial. Un număr dintre pacienții care nu se internează/refuză internarea decedează la domiciliu. Vaccinați fiind acum cu prima doză veți fi pe deplin protejați de abia la 14 zile după rapel. Evitați contaminarea până atunci”, a scris, duminică, medicul pe contul de Facebook.

Gabriel Tatu-Chițoiu îi sfătuiește, în acest context, pe români să rămână precauți, chiar după ce se imunizează cu o doză de vaccin, din cauza numărului foarte mare de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Declarația acestuia vine pe fondul unui bilanț COVID și așa cutremurător. Duminică, 24 octombrie, oficial, în România, s-a declarat că peste 20.000 de români sunt internați în spital. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 389 de decese ( 201 bărbați și 188 femei). Din totalul de 389 de pacienți decedați, 361 erau nevaccinați și 28 vaccinați. În spitalele din țară, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.323.