Cea mai mare amendă pentru dezinformări despre Ucraina. CNA a intrat pe fir. Este fără precedent

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a aplicat două amenzi pentru postul de radio Gold FM. Aceste sancțiuni au venit pe fondul declarațiilor făcute la două dintre emisiunile postului, ambele datând de la începutul lunii martie, scrie paginademedia.ro.

Emisiunile cu pricina sunt cele prezentate de Cozmin Gușă și Iosefina Pascal, în care s-a spus că ucrainenii sunt naziști care antrenează paramilitar copii, că sunt șuți, hoți și fete cu moravuri ușoare.

Pentru aceste declarații, dar și pentru altele, postul de radio a primit o amendă de 10.000 de lei și una de 100.000 de lei.

În cadrul emisiunii prezentată de Cozmin Gușă s-a vorbit despre fermele de copii din Ucraina, care sunt în grija rakeților, însă nu s-a adus nicio probă în acest sens.

”Noi când vom face aceste dezvăluiri punctual, ăştia, cu armele aduse în fundul dublu al maşinilor, vin să ne execute”, a declarat Sorin Roşca Stănescu la vremea respectivă, el fiind invitatul lui Cozmin Gușă.

Aceste sancțiuni au fost votate de șapte membri CNA, în timp ce vicepreședintele Consiliului, Nicolaie Bălașa, a votat împotrivă, după trei ore de dezbateri asupra subiectului.

Pentru ce emisiuni s-au dat amenzile

Potrivit sursei anterior citate, prima amendă de 10.000 de lei a fost aplicată pentru ediția din 2 martie a emisiunii ”Ce-i în Gușă și-n căpușă”. În cadrul acestei emisiuni, Cozmin Gușă l-a avut ca invitat pe Peter Imre, cel care a făcut diferite afirmații despre femeile din Ucraina.

”Mai mult, ucranienii erau consideraţi ca un, un neam de şuţi, de hoţi şi de, de fete cu morale, cu moral uşoare, după Coasta de Azur. Brusc şi dintr-odată tre’ să-i luăm acasă. Eu i-am zis lu’ nevastă-mea (n.n. – S-a râs în studio). Te rog din suflet, hai să ne aranjăm casa să luăm şi noi două, trei, era să mă dea afară din casă. Cum, zic şi tu nu, ţie nu ţi-e milă de ucraineni, săracii, nu vezi ce se întâmplă acolo (n.n. – S-a râs în studio) cu tancurile? „Ţie ruşine nemernicule, aşa mi-a zis”. Da’ eu am tăcut”, au fost cuvintele spuse de invitatul lui Cozmin Gușă.

Cea de-a doua amendă, în valoare de 100.000 de lei a fost aplicată pentru emisiunea ”Scamatoriile Iosefinei” din data de 5 martie și pentru emisiunea lui Cozmin Gușă din data de 10 și 11 martie.

Faptul că aceşti nazişti radicalizează, antrenează paramilitar copii.  Deci zic copii, când zic copii, nu zic băieţi de 16 ani, la vârsta legală şi vârsta la care încep să răspundă pentru faptele lor. Nu, nu. Vorbesc de copii, 10, 12, 8 ani.

”Am arătat ieri în emisiune şi a publicat şi Cozmin Guşă imagini pe care le-am trimis la  mai multe  persoane din presă, cu copiii înarmaţi, cu copiii îmbrăcaţi în uniforme militare, cu copiii făcând tot felul de gesturi naziste, cu copiii purtând însemnele naziste ale batalionului Azov. Însemnele batalionului Azov îşi au originea în însemnele naziste, ale SS, ale von Waffen, nu ştiu ce”, au fost cuvintele Iosefinei Pascal.

În cele două ediții precizate anterior, Cozmin Gușă i-a avut ca invitați pe Adrian Severin și pe Sorin Roșca Stănescu.

”Cozmin Guşă: Am dat o informaţie pe care am avut-o din Iaşi, de la jurnalişti, că aceste limuzine despre care vorbeai,(face referire declaraţiile lui S.Roşca Stănescu dintr-o altă emisiune)…

Sorin Roşca Stănescu: Cu fund dublu.

Cozmin Guşă: …exact, ele sunt (?).

Sorin Roşca Stănescu: Da.

Cozmin Guşă: Da, au fund dublu şi au arme. Şi se duuuuc prin România şi fac fel de fel de celule, poate  pleacă şi mai departe, dar pe noi ne interesează astea care rămân în România şi atunci rakeţii despre care tu vorbeşti, devin găşti înarmate într-o Românie care nu e în stare să reziste. Păi România, cu Jandarmeria pe care o are şi cu Poliţia, nu rezista la ăştia care…

Sorin Roşca Stănescu: Şi care, atenţie, s-ar putea să ne execute în momentul în care vor veni cu seria următoare de dezvăluiri despre fermele de copii din Ucraina. Şi când vom face aceste dezvăluiri, că fermele de copii sunt chiar în grija rakeţilor, ca să n-o mai lungim, şi cu, din păcate, şi cu un acord tacit al autorităţilor, o complicitate a autorităţilor. Pentru că, noi când vom face aceste dezvăluiri punctual, ăştia, cu armele aduse în fundul dublu al maşinilor, vin să ne execute. Ăştia sunt mafioţi, ăştia nu mai sunt nici Servicii secrete, nu mai sunt nici stat”, a fost dialogul dintre cei doi, potrivit sursei anterior citate.

Gold FM se apără

Așa cum era de așteptat, postul de radio se apără și spune că nu a fost vorba despre propaganda lui Vladimir Putin și nici a lui Zelenski. Andrei Gușă, acționarul postului, a fot prezent în fața membrilor CNA și a declarat că emisiunile acestea sunt de opinie.

”Nu am făcut nicio secuncă propaganda lui Putin. Nici lui Zelenski. Nu am făcut propagandă niciunei părţi aflate în conflict. Vreau să nu uitaţi că emisiunile acestea sunt de opinie, iar politica noastră editorială este să lăsăm invitaţii să-şi exprime liber opiniile. Bineînţeles, unii dintre invitaţi au păreri proprii, care unele sunt obiective, altele nu sunt obiective, dar doar prin dezbatere considerăm că putem să luptăm împotriva fake news-ului.

Aş vrea să subliniez că noi nu furnizăm informaţii, ci formulăm opinii. Dacă mă întrebaţi pe mine, nu sunt de acord cu unele poziţii ale invitaţilor vis-a-vis de Ucraina, dar cu toate asta nu cred că am nici eu şi nici altcineva dreptul să le cenzurăm opiniile”, spune acesta.