Nici nu a trecut prima lună a acestui an că deja lumea se află în faţa celei de-a doua mari lansări din industria IT. După ce Google a lansat telefonul Nexus One chiar la începutul lunii ianuarie, a venit rândul celor de la Apple.

Prezentat de presa internaţională ca fiind varianta mai mare a lui iPhone, iPad-ul prezentat de compania americană Apple este într-adevăr un avans important al tehnologiei.

Tableta poate fi folosită fără nicio problemă pentru a citi cărţi în format electronic, pentru jocuri şi pentru a edita fotografii, ecranul color oferind o experienţă inedită. iPad cântăreşte doar 680 de grame. 

Descrierile în cuvinte nu sunt suficiente pentru iPad, pentru că imaginile spun totul. Însă descrierea scurtă a celor de la TechCrucnh este mai mult decât potrivită: „Cu un iPad ai senzaţia că deţii viitorul”.  

Iniţial, se pare că cei de la Apple s-au gândit că publicul ţintă al iPad va fi constituit din cei care au folosit sau folosesc deja iPod şi iPhone-ul, aceştia fiind deja obişnuiţi cu modul de funcţionare, însă, după toate probabilităţile, iPad îi va cuceri şi pe cei care nu deţineau un gadget Apple.

Poate fi folosit ca ramă foto digitală

iPad are inclus un browser web, acces la e-mail, calendar, hărţi şi permite deschiderea de fişiere PDF, precum şi vizualizarea fotografiilor.  Din punct de vedere al caracteristicilor hardware, acesta are un ecran de 9,7 inch (24,6 cm) sensibil la atingere, multitouch şi o grosime de 0,5 inch (1,27 cm). Procesorul este Apple A4 de 1 Ghz, iar capacitatea de stocare variază între 16, 32, sau 64 GB. 

Deşi are tastatură virtuală, iPad suportă orice periferic de la Apple. Astfel că, i se poate adăuga fară nicio problemă o tastatură fizică.

De asmenea, în timp procesului de reîncărcare a acumulatorului sau atunci când nu este utilizat, iPad poate servi drept ramă foto digitală, întrucât imaginile sunt redate cu o foarte mare claritate. Şi pentru că tot vorbim de fotografii, este inutil să precizăm faptul că iPad poate fi sincronizat cu un calculator sau că se pot descărca fotografii direct de pe o cameră foto.

0-46528-img_7318.jpg

În Statele Unite, cea mai ieftină versiune iPad, cea de 16 GB, costă 499 de dolari, modelul de 32 de GB are un preţ de 599 de dolari, iar cel de 64 de GB, 799 de dolari. Acestea sunt preţurile pentru varianta Wi-Fi, fără 3G. Modele care au şi 3G vor costa în plus cu 130 de dolari, adică 629, 729 şi 829 de dolari. Versiunea simplă iPad va fi disponibilă în 60 de zile, iar modelele 3G, în 90 de zile. 

Incomparabil

Noua creaţie Apple a început să fie deja pusă în balanţă alături de e-reader-ul Kindle, care are o cotă de piaţă de 60% pe această piaţă. Pentru a exprima cât mai clar această comparaţie, cei de la TechCrucnh sunt de părere că această comparaţie nu-ţi are sensul întrucât „e ca şi cum ai compara un calculator cu o maşină de scris”.

DETALII:
Pentru a vedea prezentarea Apple, click aici (este necesar QuickTime Player)
Pentru a vedea o galerie foto şi detalii legate de iPad, click aici

CITEŞTE ŞI:

Apple iPad: pro şi contra