În urma ninsorilor abundente, care nu au încetat în decurs de două săptămâni, angajaţii de la salubritatea publică au curăţat carosabilul pentru trafic în Piaţa Victoriei, unde se află reşedinţa executivului, dar nu s-au deranjat să ridice şi munţii de zăpadă, care practic au astupat pe jumătate imobilul cu patru etaje, relatează marţi, într-o corespondenţă din Bucureşti, agenţia rusă (oficială) de presă ITAR-TASS.
Mai mult, aceste ‘grămezi de zăpadă’ s-au transformat în acumulări de gunoaie, care atrag cârduri de ciori şi zeci de câini vagabonzi. Pentru accesul maşinilor premierului şi miniştrilor există porţi separate, dar locuitorilor Bucureştilor şi turiştilor nu prea le place această ‘privelişte’. Toate acestea se întâmplă la doar câteva zeci de metri de geamurile cabinetului noului premier Mihai-Răzvan Ungureanu.

Actualului guvern român, învestit la începutul lunii februarie a.c. în funcţie, se pare că nu-i arde de eliminarea troienelor chiar dacă acestea sunt în faţa geamurilor sale, comentează sursa citată. Principala sa sarcină este scoaterea ţării din criza socio-economică prelungită. Are nevoie să readucă la normalitate ţara, după aproape două luni de proteste de stradă, care au dus la demisia precedentului guvern condus de premierul Emil Boc. Executivul român încearcă, dacă nu chiar să revizuiască urgent, cel puţin să corecteze politica socială, în încercarea de a găsi un compromis între cererile manifestanţilor şi politica de ‘strângere a curelei’, dictată de Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană.

România, una dintre cele mai sărace ţări din UE, nu are fonduri pentru indexarea salariilor, pensiilor, alocaţiilor şi altor îndemnizaţii sociale. O serie de programe sociale au fost suspendate. Şi, se pare că (nu are bani) nici pentru îndepărtarea zăpezii şi a gunoiului, chiar dacă acestea zac sub ferestrele primului ministru şi ale miniştrilor săi.

S-ar putea ca vremea caldă, care s-a instalat acum în România, să dea o mână de ajutor Palatului Victoria. Dar nu se ştie deocamdată cât timp va lua topirea nămeţilor din faţa guvernului român, conchide agenţia citată.
SURSA: Agerpres