Astfel, Plenul Camerei Deputaților a adoptat, cu amendamente, OUG 48/2020 potrivit căreia se suspendă măsurile de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanţele civile şi comerciale declanşate după instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

„Nu se declanşează măsuri de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanţele comerciale şi civile pe toată perioada stării de urgenţă, a stării de alertă până la data de 1 septembrie 2020.

Măsurile dispuse anterior nu se aplică în cazul executărilor silite privind creanţele civile sau comerciale ce au drept titlu hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală pentru soluţionarea laturii civile a cauzei.

Măsurile de suspendare a executării silite a sumelor urmăribile sau disponibilităţilor băneşti se aplică de drept de către organele de executare şi instituţiile bancare sau terţi popriţi, fără nicio altă formalitate”, mai prevede amendamentul.

La începutul lunii mai, ANAF anunța că reia popririle din 15 iunie

ANAF a suspendat propririle iar plata ar urma să fie reluată după ridicarea restrictiilor, după ce termenul stabilit prin actele normative va expira, mai exact la 30 de zile de la incheierea stării de urgentă. Cu alte cuvinte, din 15 iunie ANAF reia popririle pe conturi.

Instituția va folosi de aplicația e-Popriri, care ar trebui să împiedice reținerea unor sume mai mari decât cele care ar fi trebuit recuperate., potrivit România TV.

Trebuie amintit că înainte de suspendarea popririlor, au existat mai multe situații în care institutiile de credit virau sumele pentru care au fost înfiintate popriri bancare, fără a avea cunostintă de cele deja virate de către celalalte institutii de credit. În consecință, au existat mai multe confuzii dar și situații în care au fost reținute sume mai mari de bani.

Acum, ANAF se va baza pe noua platformă e-Popriri. Astfel, platforma e-Popriri va automatiza înfiintarea si ridicarea popririlor bancare, întregul proces urmând a avea loc în timp real.