Principala noutate este că producătorii de electronice vor avea responsabilități mai mari în ceea ce privește colectarea deșeurilor de la populație.
„Am subliniat mereu că vechile reglementări aveau multe lacune şi favorizau producătorii care nu îşi îndeplineau în mod real obligaţia de a îşi gestiona deşeurile generate de produsele pe care ei le pun pe piaţă” declară Raul Pop, Director General Recolamp.
Astfel, pentru prima dată, producătorii vor avea ţinte individuale de colectare şi reciclare, calculate ca un procent din cantităţile de echipamente electrice şi electronice puse pe piaţă în ultimii doi ani, explică reprezentanții organizației.

O altă modificare spune că operatorii de colectare şi reciclare au obligaţia să ţină evidenţa DEEE-urilor, atât la intrarea cât şi la ieşirea din instalaţiile de reciclare. În plus, un reciclator are obligaţia de a se reautoriza, individual, pe fiecare categorie de deşeuri electrice şi electronice pentru care deţine efectiv capacitatea de reciclare.
„Această prevedere reprezintă o unealtă utilă în mâna autorităţilor, care înlătură posibilitatea fraudării sistemului prin raportarea multiplă pe care colectorii o puteau face către mai mulţi producători sau asociaţii colective”, explică Raul Pop.

În plus, autoritățile publice au obligaţia de a asigura existenţa şi funcţionarea unui punct de colectare DEEE la fiecare 50.000 locuitori, dar nu mai puţin de unul la fiecare localitate. „Faţă de actuala situaţie în care ne aflăm, când punctele de colectare municipale există doar prin excepţie, apariţia acestor locaţii destinate populaţiei creează infrastructura necesară şi pune bazele unei creşteri a fluxului de deşeuri”, spun reprezentanții Recolamp.