Dincolo de piatră, cupole și lumină, Catedrala poartă suflul unei lucrări făcute împreună: credință, știință și rânduială puse la aceeași masă, transmite Dan Andronic într-un articol pentru EVZ.
Oamenii care au făcut posibil acest vis, alături de sute de cei care au lucrat sau milioane de români, care au donat, au fost amintiți de basilica.ro. Ne facem o datorie de credință în a le mulțumi și noi.
Patriarhul Daniel, un ctitor providențial al Catedralei
Ctitorul ei providențial, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a transformat un vis de peste un secol într-un drum sigur. A adunat oameni și energii, a ținut vie flacăra când vântul bătea mai tare și a cerut, cu răbdare, ca fiecare pas să fie bine făcut.
Prin viziunea și statornicia sa, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a împlinit o misiune istorică: a transformat năzuința a milioane de credincioși într-un edificiu viu al credinței și identității naționale.
A adunat în jurul Catedralei Mântuirii Neamului oameni cu har, științe și meșteșuguri, a orchestrat resurse și energii, a ținut ritmul lucrării în vremuri dificile și a cerut ca fiecare pas să fie dus „bine și la timp”. Sub coordonarea sa, rigoarea tehnică s-a unit cu frumusețea liturgică, iar piatra, lumina și mozaicul au devenit altar de rugăciune pentru generațiile de azi și de mâine.
Catedrala Națională este, astfel, semnul concret al unei misiuni îndeplinite.
Echipa Patriarhiei, misiune dificilă
În spatele șantierului vizibil a stat o țesătură de profesii și conștiințe. Pr. Nicolae Crîngașu, ing. Petre Chiuță și ing. Florin Popescu-Vlad au fost ochiul atent și mâna sigură din partea Patriarhiei: au verificat, au întrebat, au semnat abia după ce au pus conștiința înaintea semnăturii.
Arhitecții și inginerii au dat formă visului: arh. Nicolae Vlădescu, arh. Constantin Amâiei, prof. Constantin Pavel, prof. Ștefan Stănescu și prof. Dan Ionescu sunt oameni care au scris, cu rigla și compasul, o poveste menită să dăinuie.
Memoria idealului a fost purtată cu eleganță de prof. Nicolae Noica, cel care a așezat în cărți drumul lung al acestei dorințe naționale.
Iar de pe șantier răzbate o mărturie care spune totul despre felul în care s-a lucrat aici. Pr. Nicolae Crîngașu, slujitor la Biserica Visarion, consilier patriarhal și coordonator al lucrărilor, spunea într-un dialog realizat împreună cu Agerpres.
„Mâna lui Dumnezeu, care își construiește casa, am simțit-o eu personal, ca preot, și sunt convins că și colegii mei ingineri, de mii de ori în șantierul acesta, adică situații limită. Insistând și făcând, cu ajutorul bunului Dumnezeu, am depășit momente din astea incredibile, care nu țin de performanța inginerească, ci de lucrul propriu-zis în șantier.”
Constructorii, de la calcul la realitate
Au fost și cei care au ținut mersul lucrurilor la secundă: Franco Sticher și Andreas Hauschild, manageri ce au îmblânzit calendare, contracte, înălțimi și teama de greșeală. Ing. Eduard Antohie a așezat ordinea în costuri, materiale și metode, ca un dirijor discret al disciplinei. Bog’Art a coborât adânc, până la radier, și a ridicat structura până la cota zero; Strabag a dus suprastructura în lumină – ziduri, bolți, cupole, turlă – acolo unde calculele devin emoție.
Mozaicul, oglinda Cerului pe Pământ
În interior, o altă minune crește zi de zi: mozaicul Catedralei Naționale, cel mai amplu și mai complex ansamblu de acest fel realizat în România. O echipă de 50 de artiști și tehnicieni lucrează sub coordonarea pictorului Daniel Codrescu, folosind aproximativ 16 kg de mozaic pe fiecare metru pătrat.
Ei știu că misiunea lor e dublă: să ridice privirea credincioșilor spre Dumnezeu și să așeze, în aur și culoare, un simbol al identității și unității românilor de pretutindeni.
„Televiziunea seamănă cu arta mozaicului, dacă la televizor avem pixeli pe care nu îi vedem cu ochiul liber, la fel se întâmplă și cu mozaicul. E un efect optic, de la distanță nu percepem pietricelele din mozaic, dar în ansamblu este altceva, este minunat”, spunea Daniel Codrescu, citat pe site-ul pictamcatedrala.ro.
O Catedrală ca o rugăciune
De aceea, când clopotele vor suna la sfințire, nu va fi doar bucuria unei clădiri terminate, ci mulțumirea unei țări întregi pentru toți cei care au pus o cărămidă – văzută sau nevăzută.
Catedrala Națională este, înainte de toate, „Rugăciunea Inimii” a poporului român, rostită în piatră și lumină.
