"Rata inflaţiei publicată de INS (5,3% în septembrie) a marcat o accelerare semnificativă faţă de valoarea din luna precedentă (3,9%), depăşind atât aşteptările noastre, cât şi consensul pieţei (ambele fiind de 4,7%). Preţurile mărfurilor alimentare au înregistrat cea mai rapidă rată de creştere (de la 3,3% an-la-an în august la 6,9% în septembrie), iar preţurile mărfurilor nealimentare au fost influenţate de majorarea preţului la gaze pentru consumatorii casnici", a spus Molnar, potrivit Agerpres.

Economistul UniCredit anticipează, dată fiind accelerarea ratei inflaţiei, ca aceasta să încheie anul 2012 peste nivelul de 5% şi implicit peste ţinta BNR de 3% ±1pp.

"Cu toate acestea, creşterile de preţuri au rezultat exclusiv din şocuri exogene/de ofertă. Mai mult, creşterea economică este aşteptată să rămână sub potenţial cel puţin până în 2014, ceea ce ajută la calmarea presiunilor inflaţioniste pe partea de cerere. Din aceste motive, considerăm că Banca Naţională va menţine rata de referinţă nemodificată (5,25%) la următoarea şedinţă de politică monetară din noiembrie. Cu toate acestea, nu excludem posibilitatea ca ratele de dobândă din piaţa interbancară să se menţină la un nivel apropiat de rata de referinţă, sau chiar să o depăşească", a explicat Cătălina Molnar.