Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar de către preşedintele Klaus Iohannis

Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar de către preşedintele Klaus Iohannis

SURSA FOTO: Facebook, Cătălin Predoiu

Publicat de Radu Andone la 12 iunie 2023, 17:26

Cătălin Predoiu va conduce interimar Guvernul până când va fi învestit noul premier. Ministrul Justiţiei a fost desemnat, luni, de către preşedintele Klaus Iohannis să ocupe funcţia de prim-ministru interimar.

Cătălin Predoiu este premierul interimar după ce Nicolae Ciucă și-a anunțat luni, 12 iunie, demisia din fruntea Guvernului României. Până la învestirea noului cabinet, guvernul va fi condus de un premier interimar.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 12 iunie 2023, următoarele decrete:

  • Decret prin care se ia act de demisia domnului Nicolae-Ionel Ciucă din funcţia de prim-ministru al Guvernului României şi se constată vacanţa acestei funcţii;
  • Decret prin care se desemnează domnul Marian-Cătălin Predoiu, ca prim-ministru interimar al Guvernului României, pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern”, a transmis luni după-amiază Administraţia Prezidenţială.

În viitorul guvern, Predoiu ar putea prelua funcția de ministru de Interne și, posibil, pe cea de vicepremier, potrivit unor surse politice.

Amintim că Nicolae Ciucă a anunțat, luni, că demisionează din funcția de prim-ministru astfel încât să se poată face rotativa guvernamentală, așa cum a fost stabilit în protocolul coaliției de guvernare.

Nicolae Ciucă și-a dat demisia

„Îmi închei activitatea ca prim-ministru. La nivelul coaliției încep procedurile pentru efectuarea rocadei”, a spus  Nicolae Ciucă.

Imediat după anunț, Ciucă s-a dus la Cotroceni pentru a-și depune mandatul în fața președintelui României, Klaus Iohannis.

„O să merg ca să-mi depun mandatul la președintele României… vom avea un guvern interimar… noi ne-am propus ca până joi să avem un guvern învestit”, a mai spus Ciucă.

PSD ar putea prelua Ministrul Justiției

Președintele PSD Marcel Ciolacu ar urma să preia funcția din fruntea Guvernului, dacă va fi desemnat de președintele Iohannis. Prima ședință a Cabinetului Ciolacu ar putea avea loc în partea a doua a săptămânii, după parcurgerea procedurilor.

Conform unor surse politice, PSD va prelua Ministerul Justiției dar va numi un tehnocrat în această funcție, nu un om din partid. Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, va merge la ministerul de interne și va ocupa funcția de vicepremier în viitorul guvern condus de Marcel Ciolacu.

Anterior, Cătălin Predoiu a spus că nu își dorește să ocupe în continuare funcția de ministru al Justiției după ce va avea loc rotativa guvernamentală.

„Am o dorinţă să fiu totdeauna omul potrivit la locul potrivit. Altă dorinţă nu am şi oricât de populist ar suna nu am o jenă să spun pentru că eu cred în povestea asta, am intrat în politică dintr-o plăcere, plăcerea de a lăsa lucruri făcute în urmă. Asta e ideea serviciului public”, a susținut atunci ministrul Justiţiei.

Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.