De la 15 iunie 2017, furnizorii au obligația să aplice, în mod automat, Regulamentul european „Roam like at home” tuturor planurilor tarifare cu roaming în UE/SEE.

Regulamentul european „Roam like at home” se aplică în Marea Britanie și în Gibraltar cel puțin până pe 12 aprilie 2019. Evoluția negocierilor privind Brexit-ul va clarifica ce urmează să se întâmple după această dată, existând mai multe scenarii posibile.

Citeşte şi: Ultima oră! Theresa May și-a anunțat demisia

„Românii vor continua să beneficieze de roaming la tarife naționale în Marea Britanie și în Gibraltar cel puțin până pe 12 aprilie 2019. Evoluția negocierilor privind Brexit-ul va clarifica ce urmează să se întâmple după această dată. ANCOM va informa publicul în acest sens.

Dacă Marea Britanie iese din Uniunea Europeană fără niciun acord, Regulamentul european „Roam like at home” va înceta să se aplice în Marea Britanie și în Gibraltar.

„Utilizatorilor din România care, după această dată, intenționează să călătorească în Marea Britanie sau în Gibraltar li se recomandă să se informeze în prealabil de la propriii furnizori sau de pe pagina de internet a ANCOM cu privire la aplicabilitatea „Roam like at home” în cazul acestor destinații”, arată autoritatea.

În prezent, orice furnizor poate stabili anumite condiții de utilizare a serviciului de roaming în UE/SEE (politică de utilizare rezonabilă) pentru a preveni folosirea abuzivă sau anormală a acestui serviciu în alte scopuri decât cele pentru călătorii ocazionale în afara României, de exemplu în scopul de a preveni roaming-ul permanent în UE/SEE. Politica de utilizare rezonabilă definită de furnizori trebuie să respecte limitele prevăzute de reglementările adoptate la nivelul Uniunii Europene.

„După epuizarea beneficiilor naționale incluse, se aplică tarifele din România. Mai precis, se aplică tarifele în afara propriei rețele pentru minute/SMS-uri, respectiv tarifele pentru consumul de date (MB/GB) la nivel național. Pe site-ul ANCOM, cu ajutorul Calculatorului de date, se poate afla volumul de date ce poate fi consumat în roaming fără costuri suplimentare, pe teritoriul UE/SEE, dacă se aplică o limită pentru utilizarea rezonabilă”, spun reprezentanţii ANCOM.

Citeşte şi: BREXIT: Ce trebuie să știe românii din Anglia care vor să vină acasă de Paște. Anunțul făcut de ambasador

Operatorii mobili pot oferi, însă, și planuri tarifare (abonamente ori cartele preplătite) fără acces la servicii în roaming.  „Acestea sunt destinate celor care nu doresc să utilizeze serviciile de telefonie sau date mobile atunci când călătoresc în afara României, preferând să beneficieze de mai multe resurse naționale la prețuri avantajoase. Dacă doresc să călătorească în afara țării, înainte de a alege o ofertă, fie că este vorba de o opțiune sau de un nou abonament, utilizatorii trebuie să verifice dacă aceasta include serviciul de roaming”, arată comunicatul ANCOM.

Clienții operatorilor mobili din România pot utiliza resursele naționale de voce, SMS și date în statele Uniunii Europene, în Norvegia, Islanda și Liechtenstein. De asemenea, „Roam like at home” se aplică și pe anumite teritorii europene „îndepărtate”, respectiv în Guyana Franceză, în insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Reunion, Saint-Martin (numai partea insulei care aparține de Franța), Azore, Madeira și Canare, în insulele Åland, precum și, cel puțin până pe 12 aprilie 2019, în Gibraltar.