Spitalele de stat din România pot fi un adevărat coşmar, cozile interminabile băgând efectiv boala în cei veniţi pentru analize şi investigaţii medicale. Clinicile private se poziţionează, în acest context, într-o alternativă, mizând pe avantajele financiare oferite de abonamente şi pe operativitatea serviciilor.

Cei mai mari jucători ai pieţei de servicii medicale private din România au pus la punct programe de abonamente care asigură clienţilor reduceri chiar şi de 40%. Preţurile pot ajunge şi la 160 de euro pe lună, însă administratorii clinicilor oferă abonamente pentru toate categoriile de clienţi, de la cei cu venituri mici, până la cei cu venituri peste medie.

Preţuri de la 8 la 160 de euro

Centrului Medical Unirea oferă trei tipuri de abonamente individuale, potrivit lui Segiu Neguţ, directorul executiv al reţelei de clinici. „Acestea sunt Premium Plus, Premium Circle şi Premium Star. Ele oferă acces la servicii medicale la toate cele peste 137 de clinici partenere CMU, oriunde în România, în nouă clinici CMU în Bucuresti şi cele două spitale, respectiv şapte clinici CMU în ţară”, a declarat Neguţ pentru capital.ro. În plus, gratuităţile sau reducerile diferă de la pachet la pachet: dacă se optează pentru un abonament mai scump, pachetul de servicii este mai mare. „În acest moment, pachetul Premium Plus costă 45 de euro, Premium Circle 75 de euro pe lună, iar Premium Star 160 de euro pe lună”, afirmă Neguţ.

La clinicile Sanador şi Medicover, numărul de abonamente este mai mare. Sanador propune pachetele Prima, Super, Extra şi VIP, în timp ce la Medicover se regăsesc abonamentele White Plan, Blue Plan, Silver Plan şi Gold Plan.

În cazul Sanador, preţurile sunt de 8 euro pentru o persoană lunar, în cazul pachetului Prima urcând treptat la 40 de euro, 55 de euro şi ajungând la 130 de euro.

La Medicover, preţurile încep de la 53 de euro şi ajung la 62 de euro, 72 de euro şi respectiv 110 euro, pentru Gold Plan.

Pentru ce plătim?

Cele mai ieftine pachete de abonamente asigură clienţilor serviciile de bază. Astfel, în cazul Centrului Medical Unirea, pachetele includ consultaţii de medicină generală şi de specialitate în mod gratuit şi nelimitat, investigaţii paraclinice gratuit şi nelimitat la recomandarea medicului CMU, vaccinuri, investigaţii de laborator, intervenţii chirurgicale în funcţie de tipul pachetului, eliberarea de documente medicale, discounturi la partenerii CMU, programe de pregătire a naşterii pentru femeile însărcinate şi cursuri de profilaxie. „Toate pachete includ acces gratuit la servicii de ambulanţă privată 24/24, acces la servicii speciale şi discounturi în clinicile şi spitalele CMU”, mai spune Sergiu Neguţ.

La Sanador, după cum spune Mădălina Buculei, directorul de vânzări al reţelei, fiecare abonat are un medic personal care îi monitorizează atent starea şi îl îndrumă spre specialităţile de care are nevoie. Şi aici, în funcţie de abonamentul ales, clienţii au la dispoziţie analize de laborator, servicii de radiologie, serviciile de urgenţă şi multe alte.

În cazul Medicover, la abonamentul White Plan se oferă zece servicii, iar la pachetul Gold Plan acestea ajung la 20.

Pachete pentru cupluri şi familii

Reţeaua de clinci private Medicover a lansat abonamente, sub aceleaşi nume, şi pentru cuplu şi familie. Astfel, dacă pentru o singură persoană White Plan costă 53 de euro, pentru cuplu (membru plus soţie sau membru plus copil) acesta costă 95 de euro, reducerea fiind de peste 10 euro. Pentru o familie, primul abonament costă aproximativ 134 de euro. Gold Plan ajunge şi la 270 de euro, pentru cei doi soţi şi copii până în 18 ani.

Abonamente personalizate pentru cei mici

Clinicile private nu au uitat nici de copii, care dispun de servicii medicale speciale grupate în abonamente care se pliază pe nevoile fiecărei vârste.

„Există o categorie separată a abonamentelor individuale, şi anume cele care se referă la abonamentele de pediatrie. Acestea sunt structurate pe grupe de vârstă, nevoile celor mici fiind diferite. Noi am creat aceste pachete pornind de la serviciile cele mai accesate şi utile celor mici”, a declarat Sergiu Neguţ de la CMU.

La Sanador, acestea au şi nume speciale: Prima Baby, Super Baby, Extra Baby sau VIP Baby. „Sanador are un departament de Pediatrie,  în cadrul căruia copiii pot beneficia de consultaţii de pediatrie şi alte specialităţi pediatrice (oftalmologie, ORL, gastroenterologie, endocrinologie etc), analize de laborator, vaccinări specifice sau vizite la domiciliu”, a afirmat Mădălina Bucurei. Preţurile pentru abonamentele dedicate celor mici nu sunt fixe, după cum declară oficialii clinicilor, acestea fiind special create pentru fiecare copil.

Plata cumulată în avans

Metoda de plată este, de cele mai multe ori, trimestrială sau chiar anuală. În cazul Centrului Medical Unirea, contractul individual se încheie pentru o perioadă de minimum un an, iar plata se face în avans, trimestrial, semetrial sau anual, după cum spune Sergiu Neguţ.

Acelaşi lucru se întămplă şi în clinicile Sanador şi Medicover. Potrivit lui Cătălin Voicilă, corporate sales consultant al Medicover, pentru abonamentele White şi Blue plata trebuie să fie minimum semestrială, iar pentru Silver şi Gold, minimum trimestrială.

Condiţii speciale pentru femeile însărcinate, persoanele peste 65 de ani şi bolnavii cronici

Cu toate că oficialii din domeniu susţin că nu există condiţii pe care trebuie să le îndeplinească o persoană care vrea să devină abonat al unei clinci private, lucrurile stau altfel la semnarea contractului.

La Centrul Medical Unirea, abonamentele nu sunt destinate femeilor însărcinate. „Pentru acestea sunt alte tipuri de pachete speciale”, spune Sergiu Neguţ. Mai mult chiar, CMU nu încheie contracte persoanelor cu vârste peste 65 de ani.

În cazul Sanador, persoanele cu afecţiuni cronice plătesc în plus pentru servicii care sunt gratuite pentru o persoană clinic sănătoasă. „Există situaţii prevăzute în contractul de prestări servicii medicale, impunând plata serviciilor medicale ce ţin de afecţiuni cronice, recurente şi prelungite, care în ciuda tratamentului medical şi chirugical nu pot fi vindecate: insuficienţa cardiacă cronică de diverse etiologii, hipertensiune arterială maligna etc”, a declarat Mădălina Bucurei.

Discounturi de la parteneri

Pe lângă reducerile pentru o parte dintre serviciile oferite la pachetele de abonamente, clinicile private oferă şi alte discounuturi.

Astfel, în cazul Medicover, clienţii cu abonamente retail au reduceri de preţuri la toţi partenerii reţelei. Mai exact, sunt oferite discounturi de 10% în reţeaua opticilor medicale Focus Optic sau în cadrul Centrului  de Estetică Corporală The Care Zone. De asemenea, reţetele luate din farmaciile SensiBlue şi Centrofarm vor fi taxate mai ieftin pentru abonaţii Medicover.

Există disounturi şi în saloanele de înfrumuseţare Gett’s şi Fistiq Beauty Center din Cluj şi chiar şi la serviciile de SPA ale Eden.

Ce înseamnă abonamentele private pentru business?

Piaţa servciilor medicale private din România este încă în plină dezvoltare, iar românii nu au încredere deplină în serviciile clinicilor. Mai mult chiar, aceştia nu sunt interesaţi de starea de sănătate şi de prevenirea unor afecţiuni. Acesta este şi motivul pentru care foarte puţini dintre clienţii clinicilor aleg să încheie un contract pentru un abonament. În cazul Sanador, doar 1% din totalul clienţilor „free for service” dispun şi de un astfel de pachet. Şi în reţeaua Centrului Medical Unirea ponderea este foarte mică, însă Sergiu Neguţ afirmă că mizează pe creşteri în următorul an.