Ieri şeful statului a ţinut din nou să menţioneze, la Gala Jubiliară a exportatorilor, desfăşurată la BNR, că ţinta României pentru adoptarea euro rămâne cea stabilită. Convingerea şi tăria cu care preşedintele spune că adoptarea euro este bună pentru noi şi pentru economia românească îmi dă fiori. Toate statele est-europene au anunţat că amână trecerea la euro. În acest an, oficiali din Polonia, Bulgaria, Cehia şi Ungaria au ieşit şi au anunţat că doresc să prelungească termenul de adoptare a monedei unice. Chiar şi Letonia şi Lituania sunt în expectativă precaută. Doar noi am rămas consecvenţi, fără să lăsăm măcar o mică portiţă de scăpare. Sau dacă vrem să intrăm în joc, atunci să jucăm până la capăt şi să cerem o intrare mult mai devreme. Condiţiile Tratatului de la Maastricht (deficit bugetar de maximum 3% din PIB, datorie publică mai mică de 60%, inflaţie cu maximum 1,5% peste media celor mai performante ţări din zona euro) nu sunt greu de respectat, spun unii. Alţi analişti sunt mai conservatori în declaraţii, ceea ce ne aduce cu picioarele pe pământ.

Cât de bine va fi pentru românul de rând vom vedea abia atunci când la Cotroceni nu o să mai fie Traian Băsescu, întrucât al doilea mandat de preşedinte al acestuia va fi cel mult până la începutul anului 2015, asta dacă nu vom avea parte de surprize – ori un al treilea mandat, dar acest lucru nu îi este permis, acum, de Constituţie, ori o suspendare, urmată de alegeri anticipate. Chiar dacă balanţa înclină mai mult în partea cealaltă, partea bună a menţinerii obiectului este acela de a nu permite politicienilor să înceapă desfrâul banului public. Acest lucru cred că îl îngrijorează pe şeful statului, mai ales avertismente au fost cu miile şi de la FMI, şi de la alţi analişti sau experţi. Iar cel mai bun exemplu este situaţia din Grecia şi Italia, state care fără ajutorul celorlalţi 25 sau 26 de fraţi europeni (Croaţia) greu mai pot ieşi la liman. Marea problemă este că Marea Britanie nu sunt de acord cu noul tratat, iar ceilalţi au şi ei bubele lor în economie.

Semnale apar pe zi ce trece. Recent, noul şef al Băncii Centrale Europene, italianul Mario Draghi, a spus într-un interviu acordat celor de la Financial Times, primul de altfel acordat de la instalarea în funcţie, ce s-ar putea întâmpla dacă unele state ar părăsi zona euro, scenariu care era considerat absurd de predecesorul său, Jean Claude Trichet. Mai mult, liderii lumii sunt în continuare cu ochii pe Merkel şi Sarkozy, care înainte de summitul de la Bruxelles, doreau o Nouă Europă. Momentul i-a picat lui fix fostului şef al FMI, Dominique Strauss-Kahn, care, la şapte luni de la arestarea sa, în baza acuzaţiilor de agresiune sexuală care ulterior au fost retrase, a revenit în viaţa publică aducând critici dure aşa-numitului cuplu Merkozy. DSK crede că “o uniune monetară fără un buget central este ceva ce nu are sens”, iar despre moneda europeană că “este o plută pe cale de a se scufundă”. Că euro este ca o plută plină de apă gata de scufundare, cred mulţi, chiar şi pe holurile de la BNR, dar, puţini sunt cei care au curajul să recunoască oficial câtă apă mai poate absorbi moneda europeană.