Care sunt destinațiile favorite ale deţinătorilor de mega iahturi
În contextul pandemiei de coronavirus care a afectat întregul glob, deținătorii de mega iahturi au fost nevoiți să își schimbe destinațiile anuale. Se pare că Spania se numără printre țările care sunt evitate.
Potrivit Bloomberg, Turcia şi Croaţia au devenit destinaţiile favorite ale deţinătorilor de mega iahturi care sunt interesaţi de o vacanţă de vară în Marea Mediterană. De cealaltă parte, Spania se confruntă cu pandemia de COVID-19, relatează agerpers.
Schimbările preferințelor depind de regulile impuse de autorități. Astfel, în condiţiile în care unele state europene au decis să reintroducă restricţii pentru a evita un nou val de infecţii cu coronavirus, cei bogaţi au decis să abandoneze unele din locurile lor tradiţionale în care îşi ancorau mega iahturile.
Totodată, sursa citată mai precizează că cel puţin 63 de mega iahturi sunt în prezent în apropierea coastelor Turciei, cel mai mare număr înregistrat după 2017, comparativ cu 26 în aceiaşi perioadă a anului trecut. Aceasta reprezint o veste bună pentru o ţară a cărei monedă a atins un minim istoric pe fondul ieşirilor de capitaluri străine.
Printre mega iahturile din Turcia este şi Pacific, aparţinând lui Leonid Mikhelson, al doilea cel mai bogat om din Rusia. Turcia este de mult timp o destinaţie favorită pentru turişti ruşi.
Croația și Grecia, printre preferințele bogaților
De asemenea, potrivit sursei citate, Croaţia şi Grecia atrag şi ele mega iahturi, numerele înregistrate de aceste ţări fiind la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. În luna august în Croaţia găzduia 64 de mega iahturi, comparativ cu 45 în aceiaşi perioadă a anului trecut.
În ceea ce privește cele mai mari iahturi ancorate în Croaţia, acestea sunt Eclipse, al patrulea cel mai mare iaht din lume, aparţinând lui Roman Abramovich şi Ulysses, deţinut de cel mai bogat om din Noua Zeelandă, Graeme Hart.
De cealaltă parte Mediteranei, Spania se confruntă cu o scădere fără precedent a numărului de mega iahturi, 26 de astfel de ambarcaţiuni plecând din largul coastelor sale începând din luna iulie. În prezent în Spania sunt 84 de mega iahturi, comparativ cu 108 în luna august a anului trecut.
Printre iahturile care au plecat recent din Spania este şi Azzam, superiahtul familiei regale din Emiratele Arabe Unite, care are o lungime de 180 de metri şi deţine recordul de cel mai mare iaht din lume.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





