Datele arată că 22 de persoane au murit în ultimele 24 de ore în Turcia, ceea ce duce la totalul deceselor la 5.996, în timp ce numărul total al cazurilor de vindecare a ajuns la 231.971, potrivit agerpres.ro

„Majoritatea pacienţilor noi pot fi trataţi uşor. Dar răspândirea bolii creştere numărul de pacienţi grav bolnavi şi al căror tratament este dificil”, a transmis ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, într-un mesaj postat pe Twitter.

Tensiuni între Grecia și Turcia

Șeful diplomației grecești, Nikos Dendias, urmează să stea de vorbă vineri la Viena cu omologul său american, Mike Pompeo, în cadrul unui maraton diplomatic întreprins de Atena pentru a mobiliza comunitatea internațională pe tensiunile greco-turce în Mediterana de Est, transmite Le Soir.

„Discuțiile se vor focaliza pe evoluțiile din Mediterana de Est, având în vedere escaladarea provocării turcești”, a arătat miercuri un scurt comunicat al ministerului grec al Afacerilor Externe.

Dl Pompeo a sosit marți la Praga, începutul unui turneu de cinci zile în Europa Centrală, pentru a discuta în special despre China și G5.

Dl Dendias urmează de asemenea să participe vineri de la Viena la reuniunea extraordinară prin videoconferință a miniștrilor afacerilor externe ai Uniunii Europene (UE), potrivit unui comunicat ministerial.