În cele șapte decenii petrecute de Elisabeta pe tronul Marii Britanii, linia de succesiune a cunoscut multe schimbări, iar după moartea Reginei, fiul său, regele Charles al III-lea, a fost cel care a urcat pe tron. Dar, acum, cu noua generație de membri ai Familiei Regale, există o listă și mai lungă de persoane care ar putea fi următorul monarh, scrie The Independent, amintindu-i pe cei care pot moșteni tronul.

Începând cu Prințul William și până la Prințesa Eugenie, iată cine sunt cei care pot deveni rege sau regină.

Prințul William, Duce de Cambridge

Prințul William, Duce de Cambridge, își urmează tatăl în linia de succesiune la tronul britanic. Născut în 1982, el este fiul cel mare al Prințului de Wales și al Dianei, Prințesa de Wales. William avea 15 ani când mama sa a murit. A urmat Universitatea St Andrews, unde a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Kate Middleton. William și Kate au trei copii – prințul George, născut în 2013, prințesa Charlotte, născută în 2015, și prințul Louis, născut în 2018.

Prințul George

Primul fiu al prințului William și al lui Kate Middleton, Prințul George, este al doilea în linia de succesiune la tron ​​după tatăl său. La cei nouă ani, Prințul George va deveni Regele George al VII-lea, dacă va deveni monarh, dar până atunci, Ducele și Ducesa de Cambridge își doresc ca micuțul să crească ca un copil normal.

Prințesa Charlotte

După o modificare adusă Legii de succesiune la coroana regală, în 2013 (toți copiii mai mari, indiferent de sex, vor urma primii pe tron), Prințesa Charlotte a devenit a treia în linia de succesiune la tron, ​​după fratele ei mai mare, George.

Înainte de modificarea legii, fratele său mai mic, Louis, s-ar fi aflat înaintea ei în linia de succesiune la tron datorită faptului că este băiat. Dacă prințul George va avea copii într-o zi, aceștia vor fi primii în linia succesiunii.

Prințul Louis

Prințul Louis, în vârstă de patru ani, al treilea copil al prințului William și al lui Kate Middleton, este al patrulea în linia de succesiune la tron.

Prințul Harry

Al doilea copil al Regelui Charles al III-lea și al regretatei Prințese Diana, Harry este al cincilea în linia succesiunii la tron ​​după fratele, nepoții și nepoata acestuia. Soția sa, Meghan Markle, nu este în această linie a succesiunii, ca și ducesa de Cambridge, dar cei doi copii ai lor sunt.

În 2020, Harry și Meghan au renunțat la calitatea de membri „seniori” ai familiei regale și au anunțat că intenționează să lucreze pentru a deveni independenți din punct de vedere financiar. Un an mai târziu, Palatul Buckingham a confirmat că Harry și Meghan nu se vor întoarce la îndatoririle regale și vor renunța la demnitățile onorifice și la patronajele regale.

Archie Mountbatten-Windsor

Archie Mountbatten-Windsor, în vârstă de trei ani, primul copil al ducelui și ducesei de Sussex, este al șaselea în linia succesiunii la tron în Marea Britanie, ​​după tatăl, unchiul și verii săi.

Lilibet Mountbatten-Windsor

Cel de-al doilea copil al Ducilor de Sussex, Lilibet, este al șaptelea în rândul la tron. Lilibet Diana Mountbatten-Windsor poartă două prenume care amintesc de străbunica paternă – Regina Elisabeta era alintată Lilibet în familie – și de bunica paternă, Prințesa Diana.

Prințul Andrew, Ducele de York

Prințul Andrew, cel de-al doilea copil al Reginei Elisabeta a II-a și fratele mai mic al regelui Charles al III-lea, este al optulea în succesiunea la tron. Andrew are doi copii cu fosta soție, Rebecca Ferguson. În linie succesorală sunt și copiii săi, precum și nepoții săi.

Prințesa Beatrice de York

Prințesa Beatrice este a noua în linia de succesiune la tron. Fiica ei de un an, Sienna Elizabeth Mapelli Mozzi, este a zecea.

Prințesa Eugenie de York

Prințesa Eugenie, sora mai mică a Prințesei Beatrice și fiica prințului Andrew și a Rebeccăi Ferguson, esta a 11-a pe linia de succesiune la tron. Fiul ei cu Jack Brookshank, August Brooksbank, este pe locul 12 la rând.

Urmează, succesiv, prințesele din York, prințul Edward, conte de Wessex, cei doi copii ai săi, apoi prințesa Anne, copiii și nepoții ei.