Cardurile Raiffeisen Bank nu mai funcționează. Anunțul băncii pentru clienți

Cardurile Raiffeisen Bank nu mai funcționează. Anunțul băncii pentru clienți

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 12 octombrie 2024, 23:12

Clienții Raiffeisen Bank s-au confruntat cu o nouă problemă. Cardurile nu au mai funcționat în întreaga țară, iar oamenii s-au plâns în mediul online că POS-urile arătau mesajul „tranzacție eșuată”.

Noi probleme pentru clienții Raiffeisen Bank. Aceștia au semnalat recent o problemă în legătură cu aplicația și cardurile. Potrivit plângerilor apărute în ultima vreme în mediul online, POS-urile arătau mesajul „tranzacție eșuată”.

Clienții Raiffeisen Bank au parte de noi probleme

În acest context, mulți s-au întrebat dacă este vorba despre un atac informatic. În urma celor întâmplate, aplicația bancară le-a oferit câteva informații.

Potrivit acestora, ar fi vorba despre „o problemă tehnică”. Totodată, banca scrie că depune „toate eforturile” pentru a remedia eroarea.

„Momentan întâmpinăm o problemă tehnică. Chiar în acest moment depunem toate eforturile pentru a o remedia. Încearcă puțin mai târziu. Îți mulțumim!”, este mesajul transmis în aplicație.

Raiffeisen Bank International
SURSA FOTO: Dreamstime

Un client a semnalat pe o platformă de socializare că au apărut mai multe probleme

Un client a semnalat pe o platformă de socializare că au apărut mai multe probleme. El a scris sâmbătă, 12 octombrie, că nu funcționează cardul la niciun POS și s-a întrebat dacă este vorba despre un atac informatic.

„Nu fractionează niciun card Raiffeisen la POS. Tranzactie refuzată. Aplicația menționează probleme tehnice. Atac informatic?”, a scris clientul.

Mesajul a atras imediat mai multe reacții din partea celorlați utilizatori

Mesajul respectiv a atras imediat mai multe reacții din partea celorlați utilizatori. De exemplu, un internaut a specificat că se afla în benzinărie și a avut noroc că avea un alt card la îndemână.

În caz contrar, nu ar fi putut să achite. El spune că a așteptat 30 de minute, iar cardul nu funcționa nici atunci.

„Nici acum nu îmi merge. Am stat 30 de minute în benzinărie. Noroc cu Revolut”, a spus acesta.

Clienții băncii s-au confruntat cu mai multe probleme de-a lungul timpului

Un alt client al băncii s-a plâns de mai multe probleme pe care le-a avut de-a lungul timpului. Amintim că, în luna august, clienții au întâmpinat o problemă cu plățile.

La momentul respectiv, mai mulți clienți au încercat să apeleze linia care oferă asistență în diferite probleme. Totuși, s-au lovit de un singur mesaj, fără alte explicații.

„În acest moment înregistrăm un incident în ceea ce privește tranzacționarea cu cardul de debit”, arăta mesajul robotului la momentul respectiv.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.