Când va fi inaugurat podul de la Brăila?

Ministrul Transporturilor a declarat joi că inaugurarea podului de la Brăila va avea loc în iulie, mai exact pe 6 iulie. Inaugurarea acestuia a fost amânată pentru că anumite schele montate pe cei patru piloni ai podului trebuiau date jos, iar operațiunea ar dura în mod normal câteva luni.

„Va fi inaugurat la începutul lunii iulie. Mai precis dată de 6 iulie. Eu mâine o să merg încă o dată la Brăila împreună cu colegii mei de la CNAIR și din minister. Voi merge și mă voi întâlni și cu constructorul de acolo și cu autoritățile locale. Data în care va fi dat în circulație acest pod pe variantă de descărcare de pe brațul tulcean va fi 6 iulie.

Trebuie demontate anumite schele montate pe cei patru piloni ai podului. Mâine o să stabilim exact această modalitate. Această operațiune de demontare, în principiu, ar dura câteva luni. Eu aș vrea să dăm în circulație acest pod și să găsim o soluție.

Venind și sezonul estival, să dăm cât mai repede în circulație acest obiectiv ca românii să beneficieze de această investiție, să găsim acea soluție să nu aducă atingere siguranței cetățenilor. Aceste lucrări trebuie să se desfășoare fără trafic. Mâine, urmare a discuțiilor vom găsi aceste soluții”, a spus Sorin Grindeanu la B1TV.

Varianta care trece prin Jijila va fi deschisă în toamnă

Ministrul Sorin Grindeanu a mai precizat că lucrările de construcție la drumurile de legătură vor continua, iar varianta lungă de circulație, care trece prin Jijila, va fi deschisă traficului în toamna acestui an.

„Circulația care va exista odată cu inaugurarea acestui pod se va face pe malul tulcean, pe varianta Măcin, urmând ca a doua variantă, cea lungă, cea pe Jijila, să fie dată în circulație undeva în toamna acestui an. Este în lucru drumul expres Galați-Brăila care va fi finalizat anul viitor, în primăvara anului viitor”, a explicat ministrul.

Pentru realizarea Podului suspendat peste Dunăre, al treilea pod suspendat ca dimensiune din Europa, s-au folosit aproximativ 81.000 kilometri de fir de oţel, greutatea totală a celor două cabluri principale fiind de 6.700 tone. Tablierul metalic este format din 86 de segmente cu o greutate totală de 20.800 de tone, iar fiecare are o greutate medie de 250 de tone.

Lungimea podului este de 1.974 metri, din care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.