Bursa a crescut uşor joi, cu 0,72%, pentru a treia şedinţă consecutiv, însă investitorii au trecut din nou pe poziţii de aşteptare, realizând tranzacţii cu volume reduse de acţiuni, în sumă de numai 7,7 milioane lei.

În ultimele trei şedinţe indicele general al bursei, BET-C, a avansat cumulat cu 2,07%. Cele mai multe acţiuni de la BVB au deschis şedinţa de joi la preţuri uşor sub ultimele cotaţii de miercuri, însă după prima o oră şi jumătate piaţa a revenit pe creştere. Preţurile au înregistrat variaţii uşoare până la finalul zilei, pe fondul unor tranzacţii cu volume reduse de acţiuni.

Cotaţiile celor mai lichide zece titluri de la BVB, analizate de indicele BET, au încheiat şedinţa în creştere în medie cu 0,5%, iar acţiunile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu doar 0,13% peste referinţă.

Totodată, titlurile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au avansat pe medie cu 1,78%. Astfel, indicele extins al bursei, BET-XT, care reflectă traiectoria primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a urcat cu 1,11%.

Rulajul pieţei principale, de numai 7,7 milioane lei (1,8 milioane euro), a fost de aproape două ori mai redus comparativ cu valoarea cumulată a tranzacţiilor de miercuri, de 14,2 milioane lei (3,3 milioane euro).

Investitorii au realizat şi transferuri cu contracte futures cu activ suport pe cursul de schimb leu/euro, cu produse structurate, titluri de stat şi cu unităţi de fond, în valoare cumulată de 840.000 de lei (197.000 de euro). Astfel, lichiditatea totală a BVB a fost de 8,6 milioane lei (2 milioane euro).

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi BRD (BRD) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 1,6 milioane lei şi, respectiv, 1,2 milioane lei. Cele două titluri au susţinut, astfel, 37% din rulajul pieţei principale. Cotaţia acţiunilor SIF Oltenia a urcat cu 1,6%, la 1,27 lei, iar ultima tranzacţie cu titlurile a fost realizată la 10,9 lei, preţ cu 0,93% peste referinţă.

La închiderea şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene avansau cu până la 0,3%, iar majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est erau în creştere cu cel mult 0,6%. Bursa din Slovenia era singura în scădere, cu 1,2%.

SURSA: Mediafax