Dupa ce au fost urecheate de Comisia Europeana, Romania si Bulgaria vor sa colaboreze pentru a combate impreuna coruptia. Nicolai Spasov, directorul Inspectoratului de Politie din Bulgaria a declarat azi ca are in plan o colaborare la nivel interministerial pe aceasta tema cu organele de politie de la noi. El a mai spus ca in urmatoarea luna vor avea loc teste printre politistii bulgari si romani, efectuate de politisti sub acoperire, pentru a descoperi coruptii.

Desi cu o floare nu se face primavara, bulgarii spera ca gestul lor este indeajuns pentru a sensibiliza opinia publica europeana, si mai ales Comisia Europeana cu privire la initiativele balcanice de lupta impotriva coruptiei. Spasov a prezentat cel mai relevant caz de prindere a unui politist corupt intr-un punct de trecere a frontierei dintre cele doua tari, unde acesta incasa mici sume de bani (cinci sau zece euro) de la soferi pentru a-i lasa sa treaca. Desi prinderea micilor corupti nu va aduce mari beneficii, in timp ce „rechinii mari” raman in libertate, bulgarii spera ca prinderea mai multor astfel de mici corupti sa duca la imbunatatirea imaginii tarii, cel putin pe plan european.

El a precizat ca in perioada urmatoare vor continua eforturile comune, atat la punctele comune de trecere a frontierei, cat si printre angajatii din cadrul ministerelor de Interne din cele doua tari.

Sursa: Novinite (Bulgaria)