Beneficiarii vor fi elevi care provin din zone defavorizate și familii dezavantajate, copii care sunt expuși riscului de abandon școlar.

„Prin derularea acestui program țintim:
* îmbunătățirea calității vieții copiilor aflați în situații de risc de abandon școlar;
* reducerea dificultăților și discrepanțelor în însușirea abilităților de scris, citit și socotit;
* îmbunătățirea rezultatelor școlare și crearea oportunităților de dezvoltarea a unor abilități de viață independentă, precum și prevenirea neglijării copiilor;
* întoarcerea părinților la lucru. Proiectul va simplifica viețile a mii de familii active.

Ne propunem să asigurăm toate condițiile pentru a reduce spre zero fenomenul părăsirii timpurii a școlii în zonele vizate de proiect. Dorim ca toți copiii să finalizeze învățământul obligatoriu și să aibă mai multe șanse în viață. Programul adaugă ani de școală, iar orice an în plus la educația unui copil înseamnă scăderea cu 8,2% a investițiilor în sănătate, scăderea cu 8% a șomajului și creșterea cu 9,8% a veniturilor la înaintarea în vârstă”, precizează Turcan într-o postare pe Facebook.

https://www.facebook.com/RalucaTurcan/posts/2884133671650967

Potrivit acesteia, demersul este o investiție în viitorul copiilor. „Conform tuturor studiilor internaționale, un astfel de program poate reduce simțitor rata abandonului școlar și poate stimula copiii care nu sunt școlarizați în acest moment să se întoarcă la școală. După etapa de testare, vom propune un calendar de măsuri pentru generalizarea acestui program finanțat din bani de la bugetul de stat și fonduri europene”, conchide vicepremierul demis.