Scrisoarea a fost trimisă – după cum a confirmat pentru Agenţia de presă Efe, surse ale Executivului, după ce secretarul de stat i-a trimis o altă scrisoare lui Reding în care o avertiza că anumite declaraţii ale sale despre acest subiect, ar putea crea confuzie, au informat surse ale Guvernului.
Iniţiativa lui Méndez de Vigo urmărea ca Reding să-şi clarifice cuvintele dintr-un interviu acordat ziarului "Diario de Sevilla", în care asigura că nu se gândea "nici măcar o secundă" la faptul că Catalonia ar dori să iasă din UE şi adăuga că legislaţia internaţională "nu spune nimic" despre posibila excludere a acestei comunităţi din Uniunea Europeană, în cazul în care s-ar separa de Spania.
Ulterior, ministrul pentru afaceri externe, José Manuel García-Margallo, a asigurat în faţa plenului Congresului că vicepreşedinta Comisiei ar fi cerut scuze Guvernului spaniol pentru cuvintele sale, recunoscând că au fost "extraordinar de nefericite".
În scrisoarea trimisă de Reding, se asigură că responsabila UE pentru justiţie împărtăşeşte în totalitate analiza pe care o făcea Méndez de Vigo în scrisoarea sa, cu privire la cadrul constituţional european şi care concluziona că dacă Catalonia ar fi independentă, ar ieşi imediat din UE.
Concret, Méndez de Vigo semnala că Guvernul spaniol consideră că organizarea teritorială a partenerilor comunitari este de competenţa exclusivă a acestora, conform articolului 4.2 din Tratatul UE. În consecinţă, avertiza că nu se poate recunoaşte o secesiune unilaterală în niciun stat membru.
SURSA: Rador