Browserul web care îţi dă bani, este cel mai rapid şi te scapă de reclame

Browserul web care îţi dă bani, este cel mai rapid şi te scapă de reclame
Publicat de Valentin Vioreanu la 25 ianuarie 2016, 07:19

În curând, va fi disponibil pe piaţă un browser web care va pune mari probleme rivalilor Mozilla Firefox sau Chrome. Acesta îţi va da bani dacă îl foloseşti, este cel mai rapid şi te scapă de reclamele sâcâitoare.

Brenden Eich, pionier Web şi unul dintre reprezentanţii cheie din spatele Firefox, are de gând să vină cu un nou browser care promite să funcţioneze mai rapid decât rivalii săi şi să te scape de reclamele supărătoare, anunţă Noobz.ro.

Startup-ul său, Brave Software, a lansat miercuri o versiune de test a browser-ului Brave. Acesta funcţionează pe computerele ce utilizează sistemul de operare Windows de la Microsoft sau pe OS X de la Apple, ca de altfel şi pe smartphone-urile Android sau cele cu software iOS de la Apple.

Este o revenire de zile mari pentru Eich, un nume al lumii Web. Acesta a inventat limbajul JavaScript, care este fundaţia programării Web şi a fost co-fondator al proiectului Mozilla care are browser-ul influent Firefox, dar a părăsit Mozilla în urma unei situaţii controversate din 2014.

Cu ajutorul celor 10 angajaţi ai companiei sale din San Francisco, Eich speră să scape lumea de aspectele dăunătoare ale publicităţii online.

Citeşte mai departe.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.