Google a ajuns cu browserul său Chrome la versiunea 16, iar cei de la Mozilla, care au împrumutat modelul lansărilor rapide de la rivalii lor, tocmai au anunţat versiunea Firefox 9.0. Atât într-un caz, cât şi în celălalt nu se observă modificări majore de la o versiune la alta, însă de data aceasta cei de la Mozilla au venit cu un plus de viteză. Cei de la ExtremeTech.com, care au testat noul browser Firefox 9.0, au scris că acesta este cu 30% mai rapid decât versiunea anterioară.

Alte noutăţi îi vizează pe utilizatorii de Mac. Firefox suportă acum navigarea cu două degete pe ecran şi există o nouă temă care se integrează mai bine cu interfaţa sistemului de operare OS X Lion.

Cei de la StatCounter susţin că browserul Chrome a trecut în luna noiembrie peste Firefox în topul mondial al browserelor web. Cota de piaţă a Chrome a ajuns la 25,7%, aproximativ dublu faţă de aceeaşi lună a anului trecut, Firefox are o 25,2%, în timp ce Internet Explorer a scăzut de la 48,2% la 40,6%, potrivit datelor StatCounter. Statistica StatCounter se bazează pe date agregate de la peste trei milioane de site-uri web, cu o mostră de peste 15 miliarde de pagini vizualizate pe lună.

Mozilla Firefox 9.0 poate fi descărcat de AICI