Klaus Iohannis, anunțul serii! Decizia președintelui la finalul stării de urgență: Nu vor urma 3 zile fără reguli și restricții!

Klaus Iohannis, anunțul serii! Decizia președintelui la finalul stării de urgență: Nu vor urma 3 zile fără reguli și restricții!
Publicat de Bogdan Ungureanu la 14 mai 2020, 18:36

După şedinţa de Guvern de joi, 14 mai, când Executivul a analizat ultimele detalii privind starea de alertă ce va fi instituită în România, preşedintele Klaus Iohannis a ţinut şi el o declaraţie de presă, la ora 18:30. Ce mesaj important a avut şeful statului pentru românii dornici să ştie ce reguli vor exista în România dupa 15 mai?

“Suntem la finalul a două luni dificile, în care cei mai mulți dintre dumneavoastră ați respectat restricțiile impuse de autorități. V-ați schimbat cu totul întreaga viață, punând mai presus sănătatea voastră şi a celorlalți. Printr-un efort naţional, am reușit să stopăm răspândirea rapidă a epidemiei. Dragi români, sunteți eroii acestui efort național. Vă mulțumesc pentru toate sacrificiile pe care le-ați făcut! Putem spune că împreună am salvat vieți! Așa arată o națiune puternică și unită.

România a acționat rapid și a luat primele măsuri preventive chiar înainte de apariția primelor cazuri de COVID-19. La data de 16 martie, România a intrat în stare de urgență, fiind printre primele țări care au făcut un astfel de demers. Faptul că a fost o decizie bună, o confirmă numărul redus de infectari și decese. Știm sigur că fără aceste măsuri, unele foarte dure, precum carantinarea unor localități, restricții de circulație, închiderea școlilor, închiderea unor centre comerciale, numărul victimelor ar fi fost mult mai mare.

Numărul de cazuri vindecate, 9.053, este astăzi mai mare decât al celor active, adică 6.148. Nu s-au înregistrat până acum depășiri de capacitate în sistemul medical. Am ajuns la peste 10.000 de testări pe zi.

Cea mai importantă reforma de care România are nevoie este reconstrucția statului. Este un obiectiv ambițios, care nu se poate realiza în 4 ani. Trebuie să înceapă resetarea pentru a putea reconstrui țara noastră. În această perioadă, ne-am confruntat și cu o legislație aproape inexistentă, insuficientă pentru o perioada de criză. În 3 decenii, nu s-a construit în România o legislație coerentă. În Parlament, politicieni vechi și retrograzi au încercat să dărâme și vechile instrumente pe care le aveam la dispoziție. Am văzut cum în Parlament era să fie declarată inoperabilă și legea privind starea de alertă. În ultimele săptămâni, s-au văzut foarte bine deficiențele statului, dar am văzut că cele mai grele provocări pot fi depășite, dacă Președintele și Guvernul lucrează ca o echipa și colaborează pentru a proteja cetățenii.

Din punct de vedere medical, există semnale pozitive, însă pericolul este departe de a fi trecut. Până acum, am reușit să ținem epidemia sub control. În continuare, sunt necesare măsuri pentru o revenire la normalitate, dar în condiții de maximă siguranță. Astăzi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență declara starea de alertă.

Nu vor urma 3 zile fără reguli și restricții! Virusul nu ține cont de acte administrative, iar renunțarea prematură la toate regulile care s-au dovedit bune ar fi o mare eroare. Inclusiv în următoarele 3 zile vom păstra toate regulile necesare pentru că sănătatea și viața cetățenilor să nu fie puse în pericol, pentru că avem un cadru legal în vigoare.

Intrarea în starea de alertă aduce riscuri noi și responsabilități în plus pentru cei care-și vor relua activitatea. Fără aceste măsuri și reguli, fără responsabilitatea fiecăruia dintre noi, lucrurilor pot ușor degenera. Dacă situația se va înrăutăți și datele vor arăta un număr galopant de infectari, atunci NU VOI EZITA să declar din nou starea de urgenţă!

Păstrând distanțarea socială și purtând masca, ne protejăm pe noi înșine, îi protejăm pe cei de lângă noi şi uşuram munca medicilor din linia întâi. Trebuie să o facem nu de frica amenzilor, ci pentru binele nostru și a celor de lângă noi. Nimeni nu poate spune când vom depăși această pandemie. Depinde însă de fiecare dintre noi să facem că acest lucru să se întâmple cât mai repede”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Ce a anunţat Guvernul după şedinţa de joi

La finalul şedinţei de Guvern de joi, şeful Canceleriei premierului, Ionel Dancă, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Economiei, Virgil Popescu, şi ministrul de Interne, Marcel Vela, au prezentat cele mai importante măsuri prezente în ordonanţa de urgenţă adoptată de Executiv.

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat prelungirea unor măsuri de sprijin. Ea a detaliat cele mai importante măsuri de protecţie socială, dar şi cele care vor viza domeniul Sănătăţii, al Educaţiei, cel Fiscal, Economic, dar şi domeniul Culturii.

Întregul briefing de presă, precum şi mai multe detalii despre ordonanţa guvernamentală puteţi citi în acest material.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.