Nicușor Dan cere o reformă a pensiilor speciale
Miercuri, pe 30 iulie, președintele Nicușor Dan a susținut o conferință de presă privind problema pensiilor speciale. Potrivit lui, este aberant ca pensia unui magistrat să fie la fel de mare ca salariul.
„Patru mesaje legate de pensionarea magistraților: e aberant ca pensia pe care o ia magistratul să fie cât salariul. Am pierdut calitatea actului de justiție prin acest lucru. Tocmai de aceea, vreau să mulțumesc și să-mi arăt respectul față de magistrații care rămân în sistem, deși sunt încurajați să iasă. Sunt oameni care simt responsabilitatea de a pune societatea asta în ordine”, a declarat acesta.
Șeful statului a declarat că a analizat 76 de cereri de pensionare ale magistraților, dintre care doi au retras cererea. În două cazuri, magistrații au menționat că nu s-ar pensiona dacă ar avea siguranța stabilității în sistem.
Nicușor Dan a precizat că intenționează să îi contacteze telefonic pentru a-i convinge să rămână și a cerut ca magistrații care doresc să-și retragă decizia să îi transmită acest lucru până vineri la amiază.
„Am avut mai multe cereri de pensionare de analizat: 76. Doi magistrați au retras cererea. În două dintre cereri magistrații spun că nu s-ar pensiona dacă ar fi siguri că va fi stabilitate mai departe. Intenționez să vorbesc cu ei la telefon pentru a-i convinge să rămână.
Magistrații care doresc să rămână și eventual s-au răzgândit, dacă doresc să-mi scrie până vineri la amiază”, a afirmat e.
Legea pensiilor este deja agreată
Referitor la noua lege privind pensiile magistraților, președintele a spus că este deja agreată și nu-i afectează pe cei care deja au dreptul la pensionare.
„În ceea ce privește noua lege cu privire la pensiile magistraților este agreată. Nu se afectează drepturile celor care au deja acest drept. Din cererile de pensionare rezultă o întrebare către CSM: Ce este cu această debandadă? 70% din cereri nu indică o dată precisă de pensionare. Trebuie să fie prevăzută clar o dată de pensionare. În aceste 70% de cazuri nu se indică sau se indică foarte vag.
Mai mult de atât, există o regulă pe care CSM a instituit-o, care spune că magistratul care vrea să se pensioneze cu 90 de zile înainte anunță instanța la care lucrează și să se poată organiza. 90% din cererile de pensionare nu respectă acest lucru. Nu se poate așa. Problema este că nimeni nu prevede când va fi momentul pensionării și colegii mei sunt sunați și întrebați când semnează președintele”, a spus acesta.
Nicușor Dan a mai menționat că președintele României nu are atribuții de notar.
„Președintele nu este un notar. Nu asta a spus Constituția. Nu ăsta e rolul președintelui. Rolul președintelui este să… Constituția i-a dat rolul de eliberare din funcție prin pensionare tocmai pentru a veghea la corectitudinea procesului”, a spus șeful statului.
Nicușor Dan și-a exprimat dorința ca de acum înainte, magistrații care se pensionează să anunțe cu 90 de zile înainte, pentru ca președintele și CSM să facă verificările necesare.
„Cum vreau să lucrăm de acum înainte: Vreau ca un magistrat care se pensionează să anunțe cu 90 de zile înainte, în aceste 90 de zile și CSM și președintele să poată face verificările necesare și în acele 90 de zile magistratul să fie scos din completuri, să poată să își motiveze deciziile, astfel încât când intră la pensie să nu mai aibă nicio obligație.
În felul ăsta oferim predictibilitate”, a spus el.
Nicușor Dan nu este de acord ca magistrații pensionați să revină în funcție
Șeful statului a menționat că, analizând dosarele de pensionare ale magistraților, a descoperit o prevedere legală pe care o consideră incorectă. Aceasta permite magistraților pensionați să revină în funcție în termen de trei ani și să beneficieze atât de indemnizația de judecător, cât și de 15% din pensia lor.
Considerând acest mecanism inechitabil față de cei care aleg să rămână activi în sistem, președintele intenționează să solicite Guvernului modificarea legii în pachetul al doilea de reforme. El propune ca magistrații să se poată întoarce în magistratură în termen de cinci ani, fără beneficiul suplimentar, și doar la aceeași instanță de unde s-au pensionat.
„Studiind aceste dosare am observat, nu cunoșteam, o prevedere din legea privind statutul magistraților o prevedere incorectă în opinia mea și voi solicita Guvernului să fie modificată prin pachetul doi de măsuri, și anume reîncadrarea magistraților deja pensionați. Articolul de lege spune că un magistrat care s-a pensionat într-un interval de 3 ani de la pensionare se poate reangaja, dar în momentul în care face asta primește și indemnizația de judecător și 15% din pensia lui.
Asta nu e corect. M-am referit mai devreme la magistrați care aleg să rămână în magistratură și nu e coleg ca un coleg de-al lor să iasă, apoi să reintre și să ia cu 15% mai mult. Deci voi solicita ca această posibilitate să fie scoasă din lege.
Propunerea mea este să dăm un termen de 5 ani pentru a se putea întoarce în magistratură, în care judecătorul pensionar să poată să revină la aceeași instanță de unde a plecat”, a afirmat acesta.
Nicușor Dan a precizat și că în zilele următoare, vor avea loc discuții cu toți reprezentanții magistraților.
„Ați văzut principalele măsuri din acest pachet. Vreau să avem o discuție cu toți factorii implicați. Calitatea actului de justiție e important. În zilele următoare vor avea loc discuții cu toți reprezentanții magistraților, astfel încât să închidem acest subiect odată pentru totdeauna”, a spus Nicușor Dan.