Bogdan Ivan: Vom construi două baraje la Praid. Se va implementa și o soluție duală pentru protejarea Salinei

Bogdan Ivan: Vom construi două baraje la Praid. Se va implementa și o soluție duală pentru protejarea Salinei

SURSA FOTO: Inquam Photos / Alex Nicodim

Publicat de Cătălin Dumitrescu la 10 iunie 2025, 21:26

Ministrul interimar al Economiei, Bogdan Ivan, a fost azi, din nou, la Praid. El a fost însoțit de ministrul interimar al Mediului, Mircea Fechet și de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Bogdan Ivan a postat pe Facebook că vizita sa a fost dedicată evaluării finale a echipelor de experți din România și din Uniunea Europeană.

Bogdan Ivan: Mergem mai departe cu decizii rapide și acțiuni clare

Ministrul a apreciat că studiile efectuate la fața locului au confirmat corectitudinea măsurilor luate până acum pentru gestionarea crizei de la salina Praid. Constructorul angajat de Salrom continuă lucrările pentru devierea temporară a râului Corund, printr-un bypass format din două tuburi cu diametrul de 2.000 mm, concepute să suporte un debit de până la 24 de metri cubi pe secundă.

Bogdan Ivan a precizat că alături de experții români, specialiști trimiși de Uniunea Europeană au analizat situația în detaliu și au formulat noi recomandări.

Planurile imediate includ construirea a două baraje pentru reglarea debitului râului, precum și implementarea unei soluții duale: un nou pat betonat și un sistem dublu de conducte pentru devierea apei. În paralel, se realizează o evaluare a geomorfologiei subsolului, pentru a înțelege riscurile pe termen lung și a planifica etapele viitoare.

”Studiile făcute la fața locului au arătat că soluțiile aplicate până acum au fost corecte. Constructorul contractat de Salrom continua lucrările pentru devierea temporară a râului Corund, printr-un bypass format din două tuburi cu diametrul de 2.000 mm, capabile să preia un debit de până la 24 metri cubi pe secundă.

Alături de experții români, specialiști trimiși de Uniunea Europeană au analizat situația în detaliu. În continuare:

  • Construim două baraje pentru reglarea debitului de apă a râului
  • Implementăm o soluție duală: izolare printr-un nou pat betonat al râului și un sistem dublu de conducte pentru preluarea cursului
  • Evaluăm geomorfologia subsolului pentru a înțelege riscurile pe termen lung și a pregăti următoarele etape de intervenție”

Exemplu concret de solidaritate europeană

Ministrul a apreciat răspunsul coordonat al experților și autorităților drept un exemplu de solidaritate europeană. Oficialii au declarat că viitorul comunității din Praid depinde de mobilizarea tuturor instituțiilor implicate și de acțiuni rapide, bine coordonate, menite să protejeze viețile și salina.

”Răspunsul tuturor celor implicați la situația cumplită de la Praid este un exemplu concret de solidaritate europeană, în care sprijinul comun devine forța care ne ajută să protejăm vieți și comunități. Mergem mai departe cu decizii rapide și acțiuni clare pentru siguranța locuitorilor și a salinei, bazate pe coordonarea experților și a autorităților.

Viitorul comunității din Praid depinde de mobilizarea tuturor celor responsabili”, a mai scris Bogdan Ivan în postarea sa.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.