Boc: Au prioritate investiţiile finalizate rapid şi care atrag mulţi bani la buget
Premierul Emil Boc a solicitat miniştrilor să prioritizeze investiţiile pe care statul trebuie să le facă în acest an astfel încât România să obţină creşterea economică prognozată de 1,5% la finalul anului. Trebuie efectuate întâi investiţiile care pot fi finalizate rapid şi cele care atrag colectarea cât mai multor taxe la buget.
“În cadrul Guvernului am cerut miniştrilor prioritizarea investiţiilor. Obiectivul este de a menţine nivelul investiţiilor şi să le prioritizăm astfel încât acestea să fie eficiente. Astfel, trebuie să fie realizate investiţiile care pot fi finalizate mai repede şi care au efect multiplicator în economie, care duc la colectarea cât mai multor taxe la buget”, a spus Boc la finalul şedinţei de Guvern de miercuri.
El a mai arătat că precauţia, moderaţia şi echilibrul sunt cuvintele cheie dacă se doreşte ca şi în trimestrul trei al acestui an să se înregistreze creştere economică. “România a reuşit să aibă trei trimestre consecutive de creştere economică, chiar dacă în trimestrul doi economia României a crescut cu doar 0,2% faţă de trimestrul unu. Trimestru trei al acestui an este decisiv în atingerea obiectivului de creştere economică de 1,5% pe acest an dacă avem în vedere ponderea în PIB a acestui trimestru”, a spus premierul.
El consideră că România nu are voie să facă nici un pas greşit şi trebuie să ştie să valorifice un an agricol bun şi să obţină o absorbţie bună a fondurilor europene.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





