BNR, avertisment pentru românii cu rate la bănci: „Acum sunt într-o situație mai critică”
Sursă: Dreamstime
Banca Națională a României a venit recent, prin directorul Direcției stabilitate financiară, Eugen Rădulescu, cu un avertisment pentru românii care au rate la bănci. Acesta a explicat de ce românii nu ar trebui să renunțe în prezent la IRCC, în detrimentul ROBOR, cu toate că cel din urmă a început să scadă și se află într-un platou. De asemenea, oficialul a făcut o serie de recomandări și pentru perioada imediat următoare.
Românii nu trebuie să treacă din nou la ROBOR de la IRCC
Eugen Rădulescu, director în BNR, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că este adevărat că limita de îndatorare a românilor care au accesat credite bancare a ajuns la 40-45% şi mulţi dintre ei nu au beneficiat de o creştere a veniturilor, motiv pentru care sunt într-o stiuație mai critică, dar totuși nu le recomandă să se întoarcă din nou la ROBOR dacă au trecut la IRCC sau depindeau deja de IRCC.
„Adică s-au dus undeva fix către limita de îndatorare la 40-45% și nu le-au crescut veniturile cum anticipau. Și acum sunt într-o situație mai critică. Nu, ideea că ar putea să treacă înapoi la ROBOR nu cred că este o idee bună, pentru că nu cred că dobânda pe care ar plăti-o acum la ROBOR ar fi mai mică decât dobânda pe care ar plăti-o tot acum la IRCC.
De obicei, ceea ce s-a întâmplat a fost că dobânda la ROBOR a fost puțin mai ridicată. Adică nu, ROBOR-ul a fost puțin mai ridicat, dar marja de dobândă la ROBOR a fost mai redusă decât la IRCC, în timp ce la IRCC dobânda a fost mai mică decât la ROBOR. Marja de dobândă însă, a fost ceva mai ridicată.
Nu putem vorbi despre sute de mii de oameni care au trecut de la ROBOR la IRCC, pentru că vorbim despre câteva sute de mii care reprezintă totalul creditelor imobiliare din România. Nu, nu ar fi trecut toți de la ROBOR la IRCC și toți sunt în situația de a nu putea să plătească”, a conchis Eugen Rădulescu, director BNR în Direcţia stabilitate financiară.
Indicele ROBOR ar fi ajuns deja la un platou, dar IRCC continuă să crească
Există totuşi o serie de veşti bune pentru românii care depind de ROBOR privind ratele la bănci în ideea în care acesta ar fi ajuns deja la un platou. Cu toate acestea, indicele IRCC va continua să crească în următoarele şase luni de zile cel puţin.
„Adică dacă pentru dobânzile în lei, cele care sunt legate de ROBOR, să fi ajuns deja la un platou și ele să pot să scadă în continuare, cele care sunt legate de IRCC aproape sigur vor continua să crească până când vor atinge platoul, cu un decalaj de şase luni față de cele legate de ROBOR. În ceea ce privește creditele în valută, aproape așteptăm să vedem care vor fi evoluțiile viitoare pe piață, dar nu anticipăm că vom rămâne pe aceste ratele ale dobânzilor în euro, ele vor crește”, a spus Eugen Rădulescu în conferinţa BNR de joi.
Citiți continuarea pe Infofinanciar.ro.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





